În România se produc ciuperci de calitate superioară, doar că sunt puține informații pentru consumatori și ajungem să mâncăm ciuperci furajere, din import. În ce constă diferența dintre o ciupercă adevărată, cu gust, și una căreia i se spune „furajeră” aflăm de la fermierul Puiu Elisei. El și-a făcut în județul Călărași o crescătorie de ciuperci cu ajutorul banilor europeni.
Se spune că eşti ceea ce mănânci şi am aflat de la cultivatorul de ciuperci Champignon ce înseamnă, de fapt, calitatea. În acest caz, cu cât ciuperca are pălăria mai mare, cu atât este mai puţin bună. De fapt, în domeniu i se spune „ciupercă furajeră”. La restaurante se numeşte „ciupercă grill”. Adevărata calitate se regăseşte, însă, în ciupercile care au pălării cu diametrul unei monede de 50 de bani.
Reporter: Dumneavoastră mi-ați arătat ceva ce eu nu știam, trebuie să recunosc: diferența dintre ciuperca de calitate, care este aceasta, și ciuperca ce se vinde în magazinele românești, care este aceasta. Eu aș fi spus că aceasta este mai de calitate. M-ați contrazis. Explicați-ne, vă rog, diferența.
Puiu Elisei, fermier: Ciuperca mică este ciuperca care e cea mai gustoasă și are gustul cel mai aromat și e cea mai căutată pe piața occidentală, unde consumatorul știe ce vrea să consume. În schimb, noi, în România, suntem invadați de ciupercile din alte țări și aici aș putea să menționez Polonia, de unde vine foarte multă ciupercă. Standardele de calitate românești care sunt în vigoare sunt făcute de comerciant și comerciantul, dacă vinde un produs prost și pe care nu îl poate vinde în țara lui, îl aruncă pe piața noastră și spune că ce vinde el e cel mai bun.
Ciuperca mare, care la noi se consideră ca fiind calitatea întâi, este, practic, o ciupercă furajeră, pe care trebuie să o dai în hrana animalelor, dar cultivatorul polonez, ca să nu o arunce sau să plătească să o dea s-o arunce, o aruncă în România ca fiind calitatea întâi. Și atunci, noi suntem foarte dezavantajați, că noi pornim de la ciuperca proastă, care este furajeră, dar este numită calitatea întâi. Iar aia adevărată, ciuperca de calitatea I, noi o vindem ca fiind de calitatea a III-a. Deci, vedeți în ce concurență și în ce lume a competiției suntem.
Ce ar trebui să știe consumatorul
Reporter: Cum se poate face ca să înțeleagă și consumatorul diferența dintre calitate și cantitate?
Puiu Elisei: În primul rând, ar trebui o etichetare corectă a produsului și aici ar trebui să intervină atât autoritățile veterinare care controlează, cât și Protecția Consumatorului, ANPC sau cum se numesc, unde dacă tu vinzi o ciupercă calitatea a III-a și scrii pe ea calitatea I, ori să retragă licența de vânzare, ori ceva să-ți facă, să nu mai poți să faci lucrul ăsta.
Al doilea lucru care s-ar putea face în țara noastră ar putea fi o publicitate prin televiziuni, prin presă, inclusiv Ministerul Agriculturii ar putea să spună: Măi, fraților, mâncați, uite, standardele de calitate sunt următoarele: la ciuperci, la roșii, la castraveți… Nu mai mâncați prostii etichetate calitatea I aduse de prin Turcia, care sunt pline de chimicale!
Ca să nu mai spunem că produsele care intră în România, cum ar fi ciuperca grill, care este calitatea a III-a, ciuperca furajeră, este foarte mult tratată ca să se umfle atât de mult cum este prezentată, deci are chimicale în ea. Pe când noi numai le stropim cu apă. Noi nu le chimicalizăm. Noi le stropim cu apă și ele cresc conform expresiei „ca ciuperca după ploaie”. Deci, ciuperca pe care noi o producem este o ciupercă calitativ superioară. Ați văzut ce gust are și culoare și aromă și toate astea. În schimb, suntem invadați de importuri de proastă calitate și ieftine. Și în ultima perioadă, din cauza inflației sau a salariilor mici, lumea se uită să cumpere un produs ieftin, nu se mai se uită la ce calitate are produsul respectiv. Dacă e mai ieftin, pe ăla îl ia.
Nu mai mâncați ciupercă poloneză, nu mai mâncați ciuperca grill, nu e bună!
Cum se cresc ciupercile
Reporter: Și ca să ne explicați un pic despre munca asta de cultivare a ciupercilor, care este, care sunt stadiile?
Puiu Elisei: Noi cumpărăm un compost, se numește compost faza a III-a, adică este un compost însămânțat. Îl punem pe rafturi. El vine în calupuri de 20 de kilograme, îl punem pe rafturi. Peste compostul respectiv punem un strat destul de subțire de turbă, pe care o cumpărăm din România, o cumpărăm din nordul Moldovei, și după ce am pus turba și compostul, începe udarea. Le udăm, apare prima fază de cultură. Deci, un proces întreg de cultură ar dura aproximativ 40 de zile, timp în care noi culegem cam trei, maximum patru valuri de cultură, adică culegem de trei sau patru ori. Ele, ciupercile, apar în valuri. Primul val – mai productiv, valul doi – un pic mai puțin productiv și valurile trei și patru sunt doar de întreținere, poate că din ele să scoți banii de curent sau doamne ajută să fie ceva degeaba.
Reporter: Și după aceea, trebuie să schimbați tot ce înseamnă sacii aceștia de compost și așa mai departe?
Puiu Elisei: Da, după ce terminăm culesul, scoatem compostul, îl scoatem din ciupercărie și este foarte, foarte indicat pentru solarii. Noi îl amestecăm cu gunoi de pasăre, că avem gunoi de pasăre în curte, îl amestecăm și este un îngrășământ foarte bun pentru solarii. Am constatat de când avem ciupercăria: compostul de ciupercă menține umezeala în sol, adică udatul nu se duce în pământ, apa nu se scurge în pământ, ci stă în acest compost, iar planta crește fabulos.
Cât de greu este să faci o afacere din bani europeni
Credem despre ciuperci că sunt producţii nepretenţioase, pentru că apar practic după orice ploaie, peste tot. Doar că atunci când ajungi la ciupercărie şi dai de specialişti, înţelegi că lucrurile sunt chiar foarte complicate. 1,2 milioane de euro, bani europeni, au fost investiţi în ferma din Călărași, care are mai multe componente: creştere ciuperci, solarii de legume şi fermă de tăuraşi pentru carne. Dintre toate, cea mai migăloasă muncă se face în tunelurile unde cresc ciupercile.
Reporter: Suntem în județul Călărași într-una dintre puținele ciupercării din România care a fost făcută cu bani europeni. Spuneți-ne un pic, cum s-a dezvoltat proiectul și ce probleme aveți?
Puiu Elisei, fermier: Noi am cumpărat fostul CAP Dichiseni, am început cu o fermă de pui de carne și ulterior am făcut proiectul pe care îl vedeți acum. Practic, în proiectul pe fonduri europene a fost inclusă ciupercăria – opt tuneluri de cultură -, solarii pentru castraveți, roșii, pentru tomate, cultivăm în ele, și o fermă de tăuraşi la îngrășat. Valoarea proiectului a fost de 1.200.000 de euro din care contribuția mea a fost 30 la sută.
Reporter: Ați făcut toate aceste proiecte – ferma de de pui, ferma de tăuraşi, solariile și ciupercăria, cum le dezvoltați mai departe, ce probleme au fost, au venit banii simplu sau a fost complicat de accesat banii aceștia europeni?
Puiu Elisei: Deci, scrierea proiectului și accesarea fondurilor europene nu e un lucru complicat. Dacă ești de specialitate, știi ce se scrie în proiect. Normal, lucrezi cu consultanți, dar consultantul, dacă îl lași de capul lui, scrie bălării în proiect. Trebuie să te consulți foarte bine, să-i spui ce vrei. Deci, a fost ușor să facem proiectul, să se aprobe și să-l executăm, adică să îl construim, să îl punem în funcțiune. Numai că problemele au venit după aceea, când conform proiectului făcut prin 2016-2017, piața era una, iar între timp pandemia a schimbat complet piața. Deci, noi ne bazam pe niște clienți care acum nu mai există, cum ar fi de exemplu HoReCa. Legumele și ciuperca mergeau foarte bine pe HoReCa. Și, de asemenea, s-a scumpit foarte mult materia primă, materia pe care o folosim noi în producția de ciuperci sau la solarii sau la tăurași. În schimb, prețul de vânzare este mic, a scăzut și practic nu ești pe un profit. Dar fondurile europene te cam forțează, nu țin cont de piață și te forțează să faci ceea ce ai zis, deși ești în imposibilitatea să faci cum ai zis acum trei-patru ani și dacă ai forța, să zic, să reușești să faci, ai intra în foarte scurt timp într-un faliment.
Fermier: „Să stau pe scaun și să mănânc semințe nu pot”
Reporter: Ați investit aici peste un milion de euro. Mai aveți și alte proiecte, îmi povesteați despre ele, dar mai aveți de gând să mai accesați bani europeni?
Puiu Elisei: După ce am făcut și am pus în funcțiune acest proiect, imediat am făcut un alt proiect, și anume am făcut un proiect pentru o fabrică de conserve pentru legume, tocmai în ideea că produsele pe care le recoltez și pe care nu le pot vinde și care sunt considerate practic ca și deșeu, deși nu sunt deșeu, să le poți procesa, să le poți conserva, să le poți face, nu știu, o zacuscă, o murătură, orice. Numai că în acest moment sunt într-un impas, aș putea să spun. Proiectul a fost bugetat la nivelul anului 2018-2019, un proiect european acceptat, contract semnat, tot, dar bugetul de acum doi ani nu mai corespunde cu realitatea. Materialele de construcție s-au scumpit foarte mult. El nu poate fi suplimentat ca și buget decât pe cheltuială neeligibilă, adică pe banii mei, ceea ce nu îmi permit să-l suplimentez. E un proiect de aproximativ 800 de mii de euro și nu știu dacă mai pot continua, din cauza surselor financiare pe care noi nu mai le avem. Adică, cu banii care-i aveam acum doi ani nu mai putem să facem proiectul la nivelul anului 2021.
Reporter: Vă pare rău că ați făcut aceste investiții?
Puiu Elisei: Câteodată stai și te gândești dacă e bine sau rău. Pe de altă parte, e o investiție, creăm locuri de muncă încercând să avem un profit. Momentan, nu-l avem. Și avem activitate, noi avem activitate foarte multă. Mi-a mai zis cineva: de ce tot faci proiecte? Pentru că dacă n-aș face, ce aș putea să fac? Să mă duc să stau pe un scaun și să mănânc semințe? Nu pot să fac lucrul ăsta. Eu trebuie sa am activitate în domeniul în care mă pricep.
Sursa: digi24.ro