Friday, April 19, 2024

Primul zbor din istorie cu ulei de gătit, combustibil 100% sustenabil, a avut loc într-una dintre cele mai poluante industrii din lume

Must Read

Transportul aerian este unul dintre cei mai mari poluatori ai lumii. Dar și un domeniu cu descoperiri uriașe în materie de protecție a mediului. Recent a avut loc primul zbor din istorie cu combustibil 100% sustenabil.

Industria aviaţiei e responsabilă pentru 2% din totalul emisiilor de carbon din lume. De aceea, găsirea unor modalităţi de a face zborurile mai sustenabile a devenit foarte importantă. Se investeşte în tehnologiile de electrificare, dar bateriile sunt prea grele şi insuficient de dens energetice.

Se cochetează cu ideea de a readuce la viaţă dirijabilele, dar încă persistă în memorie catastrofa de la Hinderburg.

Cea mai avansată e dezvoltarea de combustibil alternativ care să pună în funcţiune motoarele cu combustie ale avioanelor existente. Săptămâna trecută a fost făcut un pas important în această ultimă direcţie, pentru că primul zbor comercial alimentat cu combustibil alternativ a completat un traseu de la Chicago la Washington DC. Zborul a avut peste 100 de pasageri la bord, printre care membri ai congresului american.

- Advertisement -

Combustibilul a fost realizat de World Energy şi Virent Inc şi a fost compus din ulei de gătit şi grăsimi amestecate cu compuşi sintetici extraşi din porumb, sfeclă şi trestie de zahăr. Amestecul creează cu 80% mai puţine emisii de carbon decât combustibilul obişnuit.

Avionul a avut 2800 de litri din acest amestec la un motor şi aceeaşi cantitate de combustibil convenţional la celălalt motor, „ca să se demonstreze că nu există diferenţe operaţionale între cele două” a declarat un reprezentant United.

Combustibilul convenţional a fost încărcat ca rezervă şi nu a fost consumat. Anterior, zborurile United s-au folosit de un mix de combustibil convenţional şi sustenabil, însă normele permit un amestec de până la 50%.

Scopul zborului din această săptămână a fost să arate că avioanele se pot baza în întregime pe combustibilul sustenabil.

Ceea ce multă lume nu ştie e faptul că liniile aeriene şi producătorii de avioane au luat deja multe măsuri de reducere a amprentei de carbon şi de eficientizare a zborurilor.

Din 2000 şi până în 2013, eficienţa energetică a unui avion obişnuit folosit în zborurile internaţionale a crescut cu 17%. Încorporarea de materiale mai uşoare, ca fibra de carbon, în construcţia avioanelor a făcut diferenţa, alături de implementarea unor tehnologii inovatoare, printre care sistemele flexibile de navigaţie şi operaţiunile continue de urcare şi de coborâre.

Din nefericire, impactul tuturor acestor progrese păleşte în comparaţie cu cel al benzinei consumate de motoarele avioanelor.

În acest moment, la United Airlines, 98% din emisiile de seră sunt emanate de combustibilul din avioane. Alte probleme care împiedică folosirea pe scară largă a combustibilului sustenabil vin din zona reglementărilor şi a lanţurilor de aprovizionare.

Industria petrolieră nu s-a născut peste noapte şi a fost nevoie de decenii să ajungă la nivelul actual, când companiile, liniile aeriene, regulatorii şi toţi ceilalţi acţionează ca piese ale unei maşinării bine calibrate. Ca să recreezi acest sistem cu un nou tip de combustibil din surse complet diferite durează şi, fără îndoială, înseamnă complicaţii şi birocraţie. Fără a mai pune la îndoială că mărirea producţiei la nivelul nevoilor companiilor aeriene va însemna o investiţie grea în cercetare şi dezvoltare şi, din nou, în birocraţie.

Deşi United Airlines e liderul mondial în combustibil sustenabil, acesta reprezintă mai puţin de 0,1% din totalul consumat de companie – adică doar o picătură în ocean.

Se estimează că va fi nevoie de o investiţie de 250 de miliarde de dolari în producţia de combustibil sustenabil ca acesta să poată fi folosit la scară largă. Va fi, cu siguranţă, un proces lung, lent şi, probabil dureros – însă nu imposibil.

Sursa: digi24.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x