Saturday, April 20, 2024

Statul la stat. Romfilatelia, raiul șefilor. Când compania pierde 1,2 milioane de lei, ei câștigă 844 de mii de lei brut

Must Read

844 de mii de lei, brut. Este suma anuală pe care o câștigă conducerea Romfilatelia, o companie de stat care se ocupă de emiterea timbrelor în România. Asta în condițiile în care, anul trecut, a avut pierderi de peste 1,2 milioane de lei. Unicul acționar este Poșta Română care culmea, de 17 ani cumpără de la Romfilatelia timbrele pe care tot ea, Poșta, le tipărește. Urmăriți un nou episod al campaniei Statul la Stat.

Șerban Drăgușanu, colecționar de timbre: Uitați-vă la superbitatea asta de coliță. Ca să o folosesc pe un plic trebuie să o decupez pe aici. Și 16 lei, unde o trimit? E o întrebare. Când a murit Regele Mihai s-a emis, Romfilatelia a emis acest timbru omagial. Și a fost bătaie pe ele. Și eu acum am o mică comoară aici. Aici e Simona cu al doilea turneu câștigat. La Wimbledon.

Șerban Drăgușanu este secretarul general al Federației Filatelice și unul dintre puținii colecționari de timbre care mai există în România. Pasiunea pentru filatelie a început de la șapte ani. Își amintește că, în vremea comunismului, oricum nu aveai prea multe posibilități de a-ți petrece timpul liber așa că și-a canalizat energia către colecționarea de timbre.

Șerban Drăgușanu, colecționar de timbre: Noi aveam două ore la televizor, restul serii îl umpleam studiind timbre, făcând, eu știu, investigații în istoria poștală.

- Advertisement -

Timpul trece iar vremurile se schimbă. Dezvoltarea tehnologiei și a internetului a îngropat încet dar sigur filatelia.

Director Poșta Română: Bugetul și sumele alocate pentru funcționare sunt mullt mai mari decât ar trebui să fie în mod normal

Șerban Drăgușanu, colecționar de timbre: Generațiile venite în ultimii 20-30 de ani au alte orizonturi, alte priorități, alte preocupări. Noi ăștia bătrânii, câți mai suntem, suntem relativ puțini, la nivel de câteva sute, nu multe, câteva.

Chiar dacă piața filatelică este într-o scădere drastică, statul român deține o întreagă companie cu zeci de angajați și buget de peste opt milioane de lei care să realizeze designul timbrelor. Inițial, Romfilatelia a fost un departament în cadrul Poștei Române. În 2004 a fost transformată într-o companie de sine stătătoare al cărei unic acționar este Poșta. Are Consiliu de Administrație, director general și propriul aparat administrativ. Bani aruncați în vânt susține directorul general al Poștei.

Valentin Ștefan, director general Poșta Română: Problema Poștei cu această entitate este una de ordin financiar pentru că bugetul și sumele alocate pentru funcționare sunt mullt mai mari decât ar trebui să fie în mod normal. Vorbim de costuri cu top managementul companiei, inclusiv cu consiliul de administrație care depășește 10 la sută din bugetul companiei.

De 17 ani, director general al Romfilatelia este Cristina Popescu. Venitul său pentru anul acesta este de 399.672 de lei, brut. De asemenea, cheltuielile cu cei cinci membri ai Consiliului de Administrație se ridică la 205.000 de lei, brut. Mult prea mult, pentru activitatea pe care o desfășoară, susține directorul Poștei.

Directorul Romfilatelia nu are timp să vorbească la telefon. Spune că răspunde doar pe mail, dar nu a făcut-o

Valentin Ștefan, director general Poșta Română: Ajustarea nivelului salarial pentru directorul entității, la nivelul celorlalți directori de sucursale din țară, desființarea Consiliului de Administrație
Reporter: La cât ar trebui să fie, la ce sumă ar trebui să ajungă?
Valentin Ștefan: De patru ori mai puțin.

Am contactat-o pe Cristina Popescu pentru un punct de vedere însă ne-a transmis că are prea multă treabă și nu poate vorbi.

Cristina Popescu, director general Romfilatelia, prin telefon: Nu pot să răspund la telefon, îmi scrieți pe mail pentru că nu am cum să răspund la telefon acum.
Reporter: Nu acum, mai târziu, mă puteți suna dumneavostră?
Cristina Popescu: Nu, nu, îmi pare foarte rău, nu am cum, suntem într-o grămadă de activități, îmi cer scuze.
Reporter: Doar la mail puteți răspunde…
Cristina Popescu: Da, sigur că da, răspund la mail cu multă plăcere, vă rog frumos, mulțumesc mult de tot pentru înțelegere, la revedere. Mersi.

Principalul client al Romfilatelia este chiar Poșta Română, compania de stat ajungând astfel să cumpere exact timbrele pe care tot ea le tipărește

Am trimis mailul solicitat, însă nu am primit niciun răspuns. Am mers, apoi, la sediul companiei.

Paznic Romfilatelia: Doamna e într-o ședință și nu poate.
Reporter: Nu poate deloc, nici mai târziu?
Paznic Romfilatelia: Nu știu, nu, nu, este într-o ședință.
Reporter: Bine, mulțumim, o zi bună să aveți.

Principalul client al Romfilatelia este chiar Poșta Română, compania de stat ajungând astfel să cumpere exact timbrele pe care tot ea le tipărește. Mai exact, Poșta comandă la Romfilatelia, un număr de timbre. Romfilatelia face designul acestora, apoi le imprimă contra-cost la Fabrica de Timbre, o sucursală a Poștei.

Gabriel Bulumac, director Fabrica de Timbre: Este un contract tripartit încheiat între Poșta Română, Fabrica de Timbre și Romfilatelia. Pentru că instituția însărcinată de către statul român să emită, să pună în circulație și să retragă timbre este Romfilatelia. Deci noi lucrăm doar la comanda Romfilatelia și dânșii au obligația să tipărească aceste timbre la fabrica de timbre.

Angajat, Fabrica de Timbre: Deci aici se alimentează cu hârtie, după care merge pe toba mașinii, după care intră în grupurile de tipar. Fiecare grup are alocată cerneala resepectivă. Între un cilindru de fier, noi îi zicem cilindru de presiune și cilindrul de cauciuc, intră coala de hârtie și acolo se face tiparul. După ce trece prin toate grupurile aceasta este produsul final. Și în timp ce merge, de fiecare dată matrița perforează și uitați. Pe unde fac eu acum cu pixul, pe aici se taie la mașină. Și el așa se va vinde. O tăietură bună e când rămân semnele tăiate pe jumătate.

Când timbrele sunt gata tipărite de Poșta Română, Romfilatelia le vinde… Poștei Române

Când timbrele sunt gata tipărite de Poșta Română, Romfilatelia le vinde…, ați ghicit, Poștei Române.

Ciprian Teleman, fost ministru al Cercetării și Digitalizării: Din ce știam eu înainte de a preda mandatul, Romfilatelia era pe pierdere. Deci, pasul 1, trebuia o analiză serioasă dacă toate posturile de acolo sunt justificate sau nu, dacă toate cheltuielile sunt justificate, și după asta, începusem cu directorul Poștei demersurile pentru a aduce Romfilatelia înapoi în Poștă, în structura Poștei Române.

Pentru asta este nevoie de o decizie politică, asumată de Guvern. Noul ministru al Digitalizării, Florin Roman, ne-a transmis că nu a luat încă o decizie în privința Romfilatelia, dorind mai întâi să aibă cu discuție cu conducerea companiei.

Sursa: digi24.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x