Thursday, March 28, 2024

Alimentul care se digeră abia după 3 zile şi crește glicemia alarmant, în doar 10 minute

Must Read

Sunt delicioşi, însă nu şi sănătoşi. Este vorba despre hamburgeri, aliment îndrăgit chiar şi de cei mai mofturoşi sau mai gurmanzi, care nu concep nicio masă fără carne. Experții americani au atătat ce se întâmplă în organism în momentul în care este consumat un hamburger.

Ceea ce este îngrijorător este că după doar 10 minute de la consumul unui hamburger, glicemia atinge un nivel alarmant, la o jumătate de oră organismul începe să se deshidrateze, iar la 40 de minute se instalează senzația de foame.

Cât despre digestie, aceasta are loc în mai mult de trei zile, potrivit doctorulzilei.ro

Hamburgerul cu cașcaval conține 540 de calorii, numărul acestora variind însă în funcție de restaurantul de la care cumpărăm produsul.

- Advertisement -

Această combinație determină o creștere enormă a zahărului în sânge, dar, pe lângă acest lucru, determină și dependența.

Când consumăm hamburger, corpul nostru produce dopamină, aceeași substanță eliminată de creier în cazul dependenților de droguri, putând provoca mâncatul compulsiv.

Chifla burgerului conține multă fructoză din siropul de porumb pe care îl conține, dar și sodiu. Ambele substanțe dau dependență și fac ca organismul să vrea să mănânce și mai mult.

Conform concluziilor specialiștilor americani în nutriție și alimentație, un singur burger durează mai mult de trei zile să fie digerat în totalitate, din cauza faptului că este bogat în grăsimi.

Grăsimile trans, cel mai periculos tip de grăsimi, sunt digerate în 51 de zile de organis.

Un burger poate conține în jur de 1,5 grame de grăsimi trans, asociate bolilor de inimă, obezității, cancerului și diabetului.

Sursa: antena3.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x