Friday, April 19, 2024

Energia verde va duce la creşterea inflaţiei potrivit Băncii Centrale Europene

Must Read

Politicile de combatere a schimbărilor climatice ar putea să menţină preţurile la energie la un nivel mai ridicat pentru mai mult timp şi ar putea forţa Banca Centrală Europeană să îşi retragă stimulentele mai repede decât a fost planificat, a avertizat unul dintre directorii de top.

Isabel Schnabel, directorul executiv al BCE responsabil cu operaţiunile de piaţă, a declarat că tranziţia planificată de la combustibilii fosili la o economie mai ecologică cu emisii reduse de dioxid de carbon “prezintă riscuri măsurabile de creştere a proiecţiei noastre de bază privind inflaţia pe termen mediu”.

După ce economia şi-a revenit de pe urma impactului pandemiei de coronavirus, o creştere bruscă a preţurilor la energie a dus inflaţia la 5% în decembrie, un nivel record pentru zona euro.

Însă BCE a prognozat că preţurile la energie se vor atenua şi s-a angajat să menţină politica monetară ultra-elastică pentru cel puţin încă un an, mai arată Financial Times.

- Advertisement -

Cu toate acestea, impactul inflaţionist al tranziţiei energiei verzi ar putea forţa banca centrală să reconsidere această poziţie, a declarat Schnabel, vorbind prin legătură video la reuniunea anuală a Asociaţiei Americane de Finanţe, care a avut loc sâmbătă.

Preţurile la energie în cele 19 ţări din zona euro au crescut cu 26% în decembrie faţă de anul precedent, aproape de un nivel record stabilit în luna precedentă. Preţurile la gazele naturale au atins niveluri record în regiune anul trecut, ceea ce a dus la creşterea preţurilor angro la electricitate la 196 de euro pe megawatt oră în noiembrie – aproape de patru ori mai mult decât nivelurile medii de dinaintea pandemiei – a precizat executivul BCE, potrivit Mediafax.

“În timp ce, în trecut, preţurile la energie au scăzut adesea la fel de repede cum au crescut, necesitatea de a intensifica lupta împotriva schimbărilor climatice ar putea implica faptul că preţurile la combustibilii fosili vor trebui acum nu numai să rămână ridicate, ci chiar să continue să crească, dacă vrem să îndeplinim obiectivele Acordului de la Paris privind clima”, a spus Schnabel.

Profesorul german de economie, care s-a alăturat consiliului BCE în urmă cu doi ani, a apărut ca fiind cel mai vocal critic, în rândul directorilor executivi, al vastului program de achiziţii de obligaţiuni, care a accumulat un portofoliu de active de 4,7 miliarde de euro de când a început, în urmă cu şapte ani. Luna trecută, BCE a răspuns la îngrijorarea legată de creşterea rapidă a preţurilor prin anunţarea unei reduceri “pas cu pas” a achiziţiilor de active de la 90 de miliarde de euro pe lună anul trecut la 20 de miliarde de euro pe lună până în octombrie.

Însă alte bănci centrale – inclusiv Rezerva Federală a SUA şi Banca Angliei – îşi înăspresc politica mai rapid, iar criticii spun că BCE ar trebui să procedeze la fel. Schnabel a prezentat “două scenarii în care politica monetară ar trebui să îşi schimbe cursul”. Unul dintre acestea ar fi dacă preţurile ridicate persistente ale energiei ar determina consumatorii să se aştepte la niveluri ridicate de inflaţie şi ar crea o spirală a preţurilor şi salariilor în stilul anilor 1970. Dar a spus că “până acum” salariile şi cererile sindicatelor “rămân relativ moderate”.

Al doilea scenariu este dacă politicile de combatere a schimbărilor climatice, cum ar fi o taxă pe carbon şi măsuri de compensare a gospodăriilor mai sărace pentru costurile mai mari cu energia, se dovedesc a creşte presiunile inflaţioniste, aşa cum sugerează studii recente şi cum se întâmplă deja. Philip Lane, directorul executiv al BCE, pare să nu fie de acord.

Acesta a declarat vineri pentru postul irlandez de televiziune RTE că, deşi creşterea preţurilor la energie reprezintă “o preocupare majoră”, există “mai puţine perspective de creştere în acest an” şi este încrezător că “oferta se va schimba, iar presiunile ar trebui să se reducă în ansamblu în acest an”.

BCE şi-a majorat puternic prognoza privind inflaţia în zona euro pentru acest an, până la 3,2%, prevăzând în acelaşi timp că aceasta va scădea din nou sub ţinta sa de 2% anul viitor.

Sursa: antena3.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x