Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului Lege şi Justiţie (PiS, conservator), aflat la guvernare la Polonia, a recunoscut că ţara sa a achiziţionat softul israelian de spionaj Pegasus, însă puternicul politician, care este şi vicepremier, a respins acuzaţiile potrivit cărora programul informatic a fost folosit contra opoziţiei politice, transmite AFP, citând extrase dintr-un interviu, publicate vineri.
Acuzaţii legate de utilizarea softului Pegasus au zguduit Polonia în ultimele săptămâni, suscitând comparaţii cu ancheta privind scandalul Watergate, care a condus la demisia preşedintelui american Richard Nixon în 1974.
Odată instalat într-un telefon mobil, softul Pegasus permite accesarea mesageriilor şi datelor utilizatorului, precum şi activarea aparatului de la distanţă pentru captarea sunetului sau imaginii, transmite Agerpres.
„Ar fi rău ca serviciile poloneze să nu dispună de acest tip de instrument”, a declarat Jaroslaw Kaczynski pentru săptămânalul Sieci.
Întrebat despre acuzaţiile conform cărora guvernul de la Varșovia ar fi utilizat softul Pegasus pentru a spiona opoziţia, Kaczynski a răspuns că acesta a fost „folosit de serviciile de combatere a criminalităţii şi corupţiei în numeroase ţări”.
În interviu, care va fi publicat integral luni, liderul PiS a afirmat că orice utilizare a acestor metode a fost „întotdeauna sub controlul unui tribunal şi al biroului procurorului”, şi a respins acuzaţiile opoziţiei, calificându-le drept „mult zgomot pentru nimic”.
Citizen Lab, un laborator de supraveghere în domeniul securităţii cibernetice, cu sediul în Canada, a confirmat utilizarea softului Pegasus împotriva a trei persoane în Polonia, printre care Krzysztof Brejza, senator al principalei formaţiuni din opoziţie, Platforma Civică (PO), atunci când acesta coordona campania pentru alegerile legislative din 2019.
John Scott-Railton, cercetător principal la Citizen Lab, a declarat anterior pentru AFP că aceste trei cazuri detectate sunt doar „vârful aisbergului” şi că utilizarea softului semnalează „o derivă autoritară” în Polonia.
Potrivit senatorului Brejza, piratarea telefonului său a influenţat rezultatul scrutinului, câştigat de PiS. Jaroslaw Kaczynski a respins aceste acuzaţii, afirmând că opoziţia „a pierdut pentru că a pierdut”.
„Niciun Pegasus, niciun serviciu secret, nicio informaţie obţinută în secret, de orice natură ar fi fost, nu a jucat nici cel mai mic rol în campania electorală din 2019”, a insistat liderul de la Varșovia.
Contactat de jurnaliști, proprietarul israelian al softului Pegasus a declarat că nu a vândut programul decât „unor organisme legitime de aplicare a legii care utilizează aceste sisteme în cadrul unor mandate cu obiectivul de a lupta contra infractorilor, teroriştilor şi corupţiei”.
Sursa: digi24.ro