Thursday, March 28, 2024

Un ton a fost vândut cu 129.000 de euro la o licitație din Tokyo

Must Read

Un ton de 211 kilograme a fost adjudecat pentru 129.000 de euro la tradiţionala licitaţie de Anul Nou de la Tokyo, câştigată miercuri de un bucătar cu stea Michelin care intenţionează să înveselească anul 2022 cu acest exemplar, cu toate că valoarea atinsă este departe de recordul din 2019, pe fondul crizei sanitare, informează miercuri AFP.

Suma plătită la prima licitaţie a anului la piaţa de peşte Toyusu a scăzut pentru al treilea an consecutiv, cererea fiind în continuare afectată de pandemie.

Valoarea de 16,9 milioane de yeni plătită miercuri de un patron de restaurant şi de un angrosist pentru un ton roşu uriaş s-a situat mult sub recordul din 2019, când un exemplar din preţuitul peşte a fost adjudecat în schimbul unei sume de peste 333 de milioane de yeni.

Prima licitaţie a anului de la piaţa Toyosu este o tradiţie în Japonia, care atrage anual o mulţime de angrosişti şi patroni de restaurante, transmite Agerpres.

- Advertisement -

Participanţii la licitaţie cheltuiesc uneori o avere pentru a obţine cel mai scump ton, care este considerat un aducător de noroc şi asigură cumpărătorilor o publicitate importantă.

Tonul cumpărat miercuri a fost capturat în regiunea Aomori (nordul Japoniei), renumită pentru calitatea tonului său, şi a fost adjudecat de Onodera Group, un restaurant de sushi cu stea Michelin, care îl va împărți cu cu Yamayuki, un angrosist japonez.

Câteva ore mai târziu, peştele premiat a fost livrat la un restaurant condus de Onodera, în cartierul luxos Omotesando din Tokyo, pentru a fi tranşat public.

Am participat la licitaţie în speranţa de a obţine cel mai scump ton, considerat aducător de noroc, şi de a-l servi clienţilor noştri pentru a-şi înveseli puţin anul nou, chiar dacă lumea noastră rămâne marcată de pandemie, a declarat bucătarul Akifumi Sakagami.

Cel mai scump ton va fi servit clienţilor din Japonia, dar şi celor care trec pragul restaurantelor companiei de peste ocean, inclusiv în Hawaii, New York şi Los Angeles, a adăugat el.

Iubitorii de sushi s-au adunat în faţa restaurantului de lux din Tokyo pentru a aştepta să le vină rândul la râvnitul peşte. Îmi place tonul, a declarat Junko Kawabata, o localnică în vârstă de 78 de ani, arătând cu mândrie un bilet numerotat conform căruia urma să fie prima clientă. Abia aştept să mănânc o porţie, a spus aceasta.

Sursa: digi24.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x