Friday, March 29, 2024

Vânzările Dacia au crescut anul trecut în toată lumea. Care este cel mai de succes model al constructorului român

Must Read

Constructorul auto Dacia a vândut, anul trecut 537.095 de mașini, în creştere cu 3,1% faţă de 2020. În Europa, Dacia a atins o cotă de piaţă de 6,2% în segmentul vânzărilor către clienţii particulari, devenind în premieră a treia cea mai vândută marcă în rândurile acestei categorii de public, se arată într-un comunicat al companiei.

Dacia este marca cea mai vândută către clienţii particulari în Franţa şi se situează în Top 5 în alte nouă ţări europene (Italia, Spania, Portugalia, Belgia, Austria, Polonia, Cehia, Ungaria şi Croaţia), în timp ce în Germania se află în Top 10. De asemenea, Dacia este lider de piaţă în Maroc, performanţa fiind susţinută de succesul modelelor Sandero şi Duster, potrivit comunicatului citat de Agerpres.

Din totalul unităţilor comercializate în 2021, Dacia Sandero a înregistrat un volum de 226.805 exemplare, din care aproape 90% au fost reprezentate de cea de-a treia generaţie a modelului. În 2021, pentru al cincilea an consecutiv, Sandero a fost cel mai vândut model din Europa către clienţii persoane fizice, iar în unele ţări a fost chiar cel mai vândut model către toate categoriile de clienţi. În aceste condiţii, modelul s-a situat, la sfârşitul anului trecut, pe locul secund în clasamentul celor mai vândute modele din Europa.

Totodată, o tendinţă similară a fost consemnată pentru Dacia Duster, care este, din 2018, cel mai vândut SUV din Europa către clienţii particulari. Cu 186.001 unităţi comercializate în 2021 pe toate pieţele, Duster a depăşit două milioane de exemplare vândute de la lansarea sa, în 2010.

- Advertisement -

Debut promițător pentru modelul Spring

Pe segmentul „verde”, modelul Dacia Spring, lansat în primăvara anului trecut, a fost comercializat în 27.876 unităţi şi a înregistrat peste 46.000 de comenzi, la finele anului 2021. Reprezentanţii companiei precizează că 80% dintre cei care au achiziţionat un vehicul Spring nu erau anterior clienţi ai mărcii Dacia.

În România, Dacia a vândut 38.120 de vehicule în 2021, dintre care Logan – cu 13.482 de unităţi, Duster (9.045), Sandero (8.227) şi Spring (3.068).

În ceea ce priveşte perspectivele pentru acest an, Jogger se va alătura modelelor din gama Dacia, un nou vehicul de familie cu până la 7 locuri, conceput pentru a răspunde nevoilor de confort, de spaţiu şi de modularitate ale unei categorii largi de clienţi.

Sursa: digi24.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x