Tuesday, April 16, 2024

Cele 10 porunci ale profesorului Vlad Ciurea pentru a-ţi proteja creierul. La ce oră e bine să dormi şi ce e bine să mănânci

Must Read

Nu lăsa stresul să-ți ”ucidă” creierul! Sfaturile prof.dr. Vlad Ciurea pentru a te proteja de suprasolicitarea care îmbolnăvește.

Prof.dr. Vlad Ciurea are sfaturi pentru a evita bolile neurologice. Epuizarea psihică, generată de stres, este o stare la care se ajunge pentru că, în societatea moderrnă, omul își dorește să realizeze foarte multe. ”Din nefericire populația foarte tânără vrea să facă foarte multe. Nu putem și creierul nu primește atâtea comenzi câte vrem noi să-i dăm!”  a explicat prof. dr. Vlad Ciurea, reputat neurochirurg român, într-un dialog la Medika Tv.

De la epuizarea psihică la accidentul vascular cerebral, apărut la vârste din ce în ce mai tinere, nu este decât un pas. Există însă metode de eliberare a creierului de încărcătura negativă provenită din foarte multe sarcini asumate.

”Vrei să faci față și simție că nu mai poți, puțin repaus, este minunat. Atunci, dintr-o dată, se liniștește creierul. Celulele nervoase sunt vascularizate, primesc oxigen și ceea ce le place cel mai mult, glucoză, și încep să se simtă bine.” a explicat prof.dr. Vlad Ciurea, arătând că pauza este, de fapt, un câștig de timp.

- Advertisement -

”Lucrurile trebuie luate pas cu pas, nu toate odată. Profesorul restian a zis că nu trebuie să-i dai creierului două comenzi odată că amândouă vor ieși prost. Este adevărat! Uitați-vă ce se întâmplă în circulație când cineva vrea să și conducă, să și dea mesaje pe telefon!”

Pauze, prioritizare de sarcini și folosirea creierului în momente optime

Noțiunea de viață echilibrată înseamnă, pentru sănătatea creierului, respectarea unor reguli. Una dintre ele este regula celor trei intervale de câte opt ore care trebuie folosită pentru muncă, activități cotidiene și somn.  ”Creierul e un organ foarte sensibil și trebuie să-i respectăm regula celor trei de opt. Opt ore de muncă, opt ore de somn, opt ore de activități de rutină zilnică.” spune prof.dr. Vlad Ciurea.

O altă recomandare a medicului neurochirurg este să profităm de intervalele în care creierul are, în mod natural, o activitate intensă: Altceva trebuie să facem: să folosim vârfurile de activitate cerebrală naturală. Să-l folosim la maximum dimineața, între 10 și 12 , și după-amiaza, între 16-18 ”

Prof. Dr. Vlad Ciurea dezvăluie cele 10 porunci pentru creier: „Trebuie să avem grijă de sănătatea noastră pentru că altfel vom depinde de alții”

Creierul este cea mai de preţ bijuterie a omului. El trebuie îngrijit, hrănit şi antrenat zilnic. Ca şi corpul, creierul are nevoie de disciplină şi o rutină zilnică din care nu trebuie să lipsească aerul curat, alimentația sănătoasă, buna dispoziție şi mișcarea.

În acest context, prof. Alexandru Vlad Ciurea, medic primar neurochirurgie, a dezvăluit pentru ziaruldeiaşi.ro cele 10 porunci pentru creier.

1. Cine se trezește de dimineață sănătos ajunge – e bine să ne trezim cât mai dimineață

Dacă ne ridicăm la ora 9 sau 10 din pat, ne vom simți obosiți. În schimb, dacă procedăm ca și bunicii noștri, e mult mai bine. Este recomandat să ne băgăm la somn odată cu găinile, și să ne trezim odată cu cântatul cocoșului (n.r – ne culcăm la ora 22:00-23:00 maxim, și ne trezim la 5:30-6:00).

2. Aerul curat, sănătate pentru creier

Primul lucru care trebuie făcut dimineața, este să aerisim încăperea unde am dormit, și să ieșim pentru măcar 5 minute la aer curat. Creierul trebuie oxigenat cât mai bine. De evitat să mâncăm imediat cum ne-am trezit. Organismul nu reacționează foarte bine.

3. Te miști, deci exiști

După ce se închid ferestrele și după ce ne asigurăm că este încăperea aerisită, trebuie făcută puțină mișcare, pentru că stimulează circulația sângelui și a inimii. Exact cum ar spune japonezii: „Mă mișc, deci, exist!“

4. Ziua bună se cunoaște după dușul de dimineață

Ai făcut mișcare? Urmează dușul de dimineață. Te revigorează și simți că prinzi și mai multă putere. Toaleta și dușul sunt resimțite ca fiind două acțiuni prin care eliminăm elementele toxice din noi.

5. Micul dejun trebuie luat în liniște

După duș și toaletă se recomandă micul dejun. În liniște. Fără să răspundem la telefoane, fără să ne uităm la televizor și fără să fim agitați.

6. Sănătatea din ceașcă

La fel cu micul dejun, cafeaua sau ceaiul de dimineață se bea în liniște. Este momentul în care îți aduni gândurile și îți faci planuri pentru ziua care tocmai începe.

7. Zâmbet pentru o sănătate mai bună

Recomand tuturor să zâmbească ori de câte ori au ocazia. Zâmbetul și râsul sunt de mare ajutor pentru psihic și pun în mișcare mușchii feței. Astfel, îți descrețești fruntea și nu te mai gândești la grijile cotidiene.

8. Alimentele ușoare, ideale pentru masa de prânz.

La prânz este bine să servim o masă ușoară, nu copioasă. În caz contrar, vei simți că nu mai ai energie și că trebuie neapărat să dormi măcar o oră.

9. Masa de seară, cât mai ușoară.

Masa de seară, adică cina, trebuie să fie și mai ușoară decât cea de prânz. Așadar, evită produsele procesate, carnea, grăsimea. Soliciți și mai mult inima, pancreasul și tubul digestiv.O salată este numai bună. În funcție de hipertensiunea arterială, recomand un pahar de vin roșu seara. Cel mai bun vasodilatator cerebral și antioxidant.

10. Somnul dulce mult aduce! 

Cel mai bine este să te bagi în pat la 22:00. Conform unor studii amănunțite, cel mai bun și odihnitor somn este între ora 10 și 11 noaptea. Trebuie să încercăm să adormim fără televizor sau fără telefon. Respectând aceste două reguli, faci o curățare a creierului. Se spune că partea superioară a creierului doarme, organismul se odihnește, iar a doua zi avem puterea de o lua de la capăt.  Toate acestea ne sunt la îndemână. Depinde de noi să ne protejăm, să avem grijă de sănătatea noastră. Pentru că altfel vom depinde de alții”, spune prof. Alexandru Vlad Ciurea pe pagina sa de socializare.

Sursa: romaniatv.net

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x