Impozitul pe proprietăți va fi modificat! Cine va scoate mai mulți bani din buzunar

În cursul zilei de joi, președintele social-democraților a fost prezent în studioul Europa FM, acolo unde a precizat că Guvernul ar trebui să modifice impozitul pe proprietăți, subliniind că țara noastră are cea mai mică taxare din spațiul european. Declarațiile lui Marcel Ciolacu vin după ce ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat că ar trebui ca persoanele care au mai mult de două apartamente sau mașini să fie suprataxate.

”Niciodata cand nu ai crestere economica nu poti mari taxele fiindca gresesti. Dar cand iei, le poti aseza. Cand iei toate constructia veniturilor la buget din taxe, vezi anumite disproportii. Vrem sa ne ducem spre trendul tarilor dezvoltate, sau ramanem in bula noastra de a inventa mereu apa calda?”, a precizat acesta cu privire la o modificare a Codului Fiscal.

De asemenea, președintele Partidului Social Democrat a vorbit și despre cota unică în România, precizând că el nu știe care este aceasta.

- Advertisement -

”Anul acesta nu ca intentionez, e trecut atat in PNRR de fosta guvernare, cat si in programul de guvernare ca vom discuta despre Codul Fiscal. Raman la parerea mea, de exemplu despre cota unica mult disputata si stiu ca mediul de afaceri are o anumite retinere, o inteleg, e indreptatita, eu nu stiu in acest moment care este cota unica in Romania. Poate gasim o cota unica care totusi sa fie cota unica”, mai spune Marcel Ciolacu.

Majorarea impozitului pe proprietate

Joi, Marcel Ciolacu a spus la Europa FM că majorarea impozitului pe proprietate ”e trecut în Planul Național de Redresare și Reziliență”, subliniind că România este țara cu cea mai mică impozitare a acestor proprietăți.

”E trecut in PNRR. Scrie la impozitare pe proprietati. Din constructia veniturilor, mi se pare ca avem cea mai mica, 2,2 pe o medie europeana de 4,6 din impozitarea proprietatilor. Daca remarci nu trebuie sa vii sa-l corectezi? Nu putem sa ramanem cu cel mai mici venituri din constructia PIB-ului din Uniunea Europeana”, spune liderul social-democraților.

Marcel Ciolacu a adăugat că ”este normal să reașezi periodic”, subliniind că nu este o creștere

”Cum sa nu (ne gandim la impozitul pe proprietati)? E normal sa reasezi periodic. Dar nu e o crestere, repet, poate scazi in alta parte. Veniturile la proprietati sa stiti ca merg la autoritatile locale, se dezvolta, nu trebuie sa ceara mereu de la bugetul consolidat”, a mai declarat social-democratul.

Sursa: capital.ro