Friday, April 19, 2024

Microsoft a dezvoltat un AI care să identifice adolescentele care vor rămâne însărcinate / Testele, făcute într-o provincie izolată din Argentina

Must Read

Microsoft a dezvoltat într-o provincie izolată din nord-vestul Argentinei un algoritm AI care să determine care adolescente vor rămâne însărcinate, pe baza datelor privind situația lor socio-economică.

O investigație tulburătoare a jurnaliștilor de la Wired afirmă că autoritățile din provincia argentiniană Salta au aprobat acest proiect despre care Microsoft susține că reprezintă „unul dintre cazurile de pionierat în folosirea datelor de către AI”.

Algoritmul a folosit date demografice precum vârsta, etnia, țara de origine, eventualele dizabilități sau dacă o locuință avea sau nu apă caldă în baie pentru a determina care femei și fete dintr-un micuț orășel din această provincie erau „predestinate” să devină mame.

Programul opac, care a fost lăudat la momentul respectiv pe postul național de televiziune de către Juan Manuel Urtubey, guvernatorul de atunci al provinciei, a fost oferit autorităților locale de către Microsoft în 2018, într-o perioadă în care Congresul argentinian dezbătea decriminalizarea avortului.

- Advertisement -

Cum a funcționat algoritmul dezvoltat de Microsoft AI

Algoritmul numit „Technology Platform for Social Intervention” a identificat cel mai adesea ca viitoare mame adolescentele care proveneau dintr-un mediu economic precar, familii destrămate sau de origine indigenă.

Programul a implicat inclusiv „agenți teritoriali” care au mers pe teren să le intervieveze pe tinerele identificate de AI ca viitoare mame, le-au fotografiat și au înregistrat până și locul în care locuiau cu ajutorul sateliților GPS.

Futurism.com notează că nici până în ziua de azi nu este clar ce au făcut autoritățile regionale sau naționale cu datele culese de Microsoft sau dacă ele au avut vreo legătură cu dezbaterile privind avortul din țara sud-americană.

Congresul argentinian a votat să legalizeze avortul la sfârșitul lui 2020, o mutare considerată istorică pentru o țară profund catolică din America Latină.

Teste în contextul discuțiilor despre avort

Papa Francisc, născut în Argentina, a transmis pe Twitter un mesaj cu doar câteva ore înaintea votului decisiv, în care a spus că fiecare este ”copilul lui Dumnezeu” și a făcut trimitere la nașterea lui Isus Christos.

„Fiul lui Dumnezeu s-a născut ca un proscris, pentru a ne spune nouă că orice proscris este copilul lui Dumnezeu. A venit în această lume, la fel cum vine orice copil, slab și vulnerabil, tocmai pentru ca noi să învățăm să ne acceptăm slăbiciunea cu iubire și blândețe”, a transmis Papa Francisc.

Testele făcute de Microsoft în Argentina ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă cu privire la folosirea inteligenței artificiale în scopuri îndoielnice, mai ales când vine vorba de experimente sociale pe scară largă, deși ea are potențialul de a revoluționa cu mult în bine modul în care trăim.

Sursa: hotnews.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x