Friday, March 29, 2024

Motivul pentru care Putin l-a ținut la distanță pe Macron. „Nu puteam să îi lăsăm să pună mâna pe ADN-ul președintelui”

Must Read

Motivul pentru care președintele francez Emmanuel Macron și liderul rus Vladimir Putin au șezut atât de departe unul de celălalt la masa discuțiilor de la Kremlin a fost refuzul liderului de la Paris de a face un test anti-Covid rusesc, potrivit unor surse din anturajul lui Macron, scrie Reuters.

Analiștii au fost uimiți de imaginile de luni în care cei doi președinți ședeau la capetele opuse ale unei mese foarte lungi pentru a discuta criza din Ucraina. Unii diplomați au sugerat, chiar, că Putin ar vrea să trimită un mesaj prin această distanțare față de interlocutorul său.

Rușii i-ar fi dat două opțiuni lui Macron: ori face un test anti-Covid produs în Rusia, ori se supune regulilor de distanțare socială față de Putin. Președintele Franței, care făcuse deja mai multe teste de depistare a coronavirusului înainte de întâlnirea cu Putin, a ales a doua opțiune.

„Știam foarte bine că asta însemna că nu vor putea da mâna și că vor sta la acea masă lungă. Dar nu puteam să acceptăm ca [rușii] să pună mâna pe ADN-ul președintelui [francez]”, a spus una dintre surse pentru Reuters.

- Advertisement -
Motivul pentru care Putin l-a ținut la distanță pe Macron. „Nu puteam să îi lăsăm să pună mâna pe ADN-ul președintelui”
Vladimir Putin și Kasîm-Jomart Tokaev, întâlnire fără distanțare socială. Foto: Profimedia Images

Macron s-a testat anit-Covid în Franța, dar a refuzat testele rusești

Cea de-a doua sursă din anturajul lui Macron a confirmat că președintele francez a refuzat să facă un test PCR rusesc. În schimb, Macron ar fi făcut un test PCR în Franța, înainte să plece spre Moscova, și un test antigen administrat de doctorul său personal, odată ce a ajuns în Rusia.

„Rușii ne-au spus că Putin trebuie ținut în condiții sanitare stricte”, a mai spus a doua sursă.

La trei zile după întâlnirea cu Macron, Putin l-a primit pe președintele kazah Kasîm-Jomart Tokaev. Cei doi lideri au dat mâna și au stat aproape unul de celălalt, despărțiți doar de o măsuță de cafea.

Sursa: digi24.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x