Într-o postare pe pagina personală de Facebook, şeful Statului Major al Apărării (SMAp), generalul Daniel Petrescu scrie că există o probabilitate ca România să fie ţinta unor acţiuni ofensive convenţionale ale Rusiei, însă acestea sunt „minime”.

Totodată, el a vorbit și despre estimările care existau înainte ca Ucraina să fie invadată. Generalul a mai adăugat că agresiunea Rusiei este o ” încălcare flagrantă a principiilor de drept internaţional”, iar NATO este determinată să ia atitudine.

„Estimările care anunţau iminenţa unei invazii a forţelor Federaţiei Ruse în Ucraina s-au confirmat. Escaladarea recentă a conflictului ruso-ucrainean a adus cele două state în faza luptei armate. Această agresiune împotriva Ucrainei reprezintă o încălcare flagrantă a principiilor de drept internaţional.

Comportamentul agresiv al Federaţiei Ruse a deteriorat fundamental situaţia regională de securitate. În acest context, determinarea statelor membre NATO pentru apărarea colectivă se manifestă, în prezent, la un nivel nemaiîntâlnit în istoria de peste şapte decenii a Alianţei”, a scris generalul Petrescu.

- Advertisement -

Șansele ca România să fie ținta acțiunilor Rusiei sunt ”minime”

Referitor la situația României, oficialul a subliniat că România, ca membru NATO, beneficiază de „cele mai puternice garanţii de securitate”. Totodată, el a adăguat că probabilitatea ca țara noastră să fie ținta unor acțiuni este una minimă.

„Probabilitatea ca România să fie ţinta unor acţiuni ofensive convenţionale ale Federaţiei Ruse este minimă. Ca membri NATO, suntem beneficiari ai celor mai puternice garanţii de securitate pe care le-am avut vreodată. La nivelul Armatei României am fost şi suntem permanent implicaţi în procesul de consolidare a capacităţii defensive naţionale, precum şi a posturii aliate pe Flancul estic de descurajare a oricăror agresiuni, în complementaritate operaţională cu NATO şi partenerii strategici”, a transmis şeful SMAp.

În ceea ce privește gestionarea situației, generalul spune că Armata României a activat deja capabilităţile necesare pentru monitorizarea evoluţiei de securitate şi coordonarea forţelor şi mijloacelor, precum şi pentru sprijinul autorităţilor publice, dacă situaţia o va impune.

Totodată, el a subliniat faptul că demersurile de cooperare şi suplimentare a prezenţei militare americane pe teritoriul naţional continuă.

„În strânsă coordonare cu structurile militare aliate, desfăşurăm următoarele: în plan naţional – consolidăm continuu capabilităţile şi creştem capacitatea de reacţie a forţelor proprii; în context NATO – încurajăm participarea structurilor multinaţionale aliate de tip ‘grup de luptă’ în România, pentru asigurarea unui aliniament defensiv unitar şi proporţionat pe întregul Flanc estic NATO; în contextul Parteneriatului Strategic – continuăm demersurile de cooperare şi suplimentare a prezenţei militare americane pe teritoriul naţional”, a precizat generalul Petrescu.

Sursa: capital.ro