Grupul Alro, unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integraţi pe verticală din Europa tocmai și-a anunțat rezultatele financiare preliminare pe anul 2021. Potrivit datelor transmise vineri către Bursa de Valori București, grupul a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 3,5 miliarde lei, în creştere comparativ cu cea din 2020, de 2,5 miliarde lei.

Grupul a încheiat anul 2021 cu un rezultat brut pozitiv de 493 milioane lei, comparativ cu o pierdere în 2020 de 7 milioane lei. Rezultatul operaţional (EBIT) a fost un profit de 228 milioane lei, faţă de 400 milioane lei, în 2020, iar profitul net a fost de 26 milioane lei (335 milioane lei în 2020).

Situația de pe piața energiei a afectat combinatul

Cu toate acestea, situaţia excepţională cu care s-a confruntat piaţa de energie în 2021, din cauza preţurilor mai mari şi lipsa aprovizionări, a determinat managementul Alro Slatina să reducă producţia de aluminiu electrolitic, prin suspendarea producţiei a trei dintre cele cinci hale de electroliză, măsură implementată în 2022. Compania a anunţa acest lucru încă de la finele anului trecut, printr-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti, dar preciza că va implementa măsuri tehnologice care să permită o repornire rapidă şi eficientă atunci când condiţiile din sectorul de energie vor reveni la normal.

- Advertisement -

Chiar și ministrul Energiei, Virgil Popescu, transmitea la acea vreme că va sprijini reluarea producţiei la combinatul de producere a aluminiului.

„Alro Slatina va avea parte de sprijinul meu! Astăzi am avut o întâlnire cu liderii sindicatului Liber Alro, Sindicatul Prelucrarea Aluminiului şi Sindicatul Alroproduct pentru a le transmite că îi voi sprijini să reia producţia”, a transmis atunci Virgil Popescu.

În plus, anul trecut, mai exact în luna octombrie, Alro Slatina, a primit și un ajutor de stat de 293 de milioane de lei pentru energia consumată în anii 2020 şi 2021.

Alro Slatina intră în colimatorul Finanțelor?

În acest context amintim cele spuse de preşedintele Senatului, liderul liberal Florin Cîţu, care a cerut, joi, ministerului Finanţelor Publice o analiză în detaliu a tuturor companiilor cu acţionariat rus, pentru a vedea dacă există persoane aflate pe lista de sancţiuni a Uniunii Europene, precum şi dacă aceste companii primesc ajutor de stat.

„Ministerul Finanţelor trebuie să facă o analiză, în detaliu, a tuturor acelor companii unde există acţionariat rusesc, să vedem dacă cei care sunt acţionari sunt pe lista celor sancţionaţi şi să se ia măsurile necesare. În acelaşi timp, trebuie să verificăm dacă acele companii primesc ajutor de stat, să nu ajungă ajutorul de stat la cei care sunt pe lista de sancţiuni”, a anunţat ieri Cîţu.

Trebuie menționat că, Alro Slatina este controlată în mare parte de grupul rus Vimetco, care deține 54,2%. De asemenea, Pavăl Holding, deţinut de fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl, proprietarii Dedeman, deţine 23,2% din capitalul social al companiei, iar Fondul Proprietatea are o participaţie de 10,2%.

Sursa: capital.ro