Reprezentanții Untold au anunțat noi nume de artiști care vor cânta la eveniment.
Major Lazer şi Anne-Marie vin în premieră în România, la Untold 2022.
David Guetta, Don Diablo, G-Eazy, Morten, Oliver Heldens, Above & Beyond, Paul Kalkbrenner sunt alți artiști care vor urca pe scenă la cea de-a şaptea ediţie a festivalului.
David Guetta, Don Diablo, G-Eazy, Kygo, Major Lazer, Morten, Oliver Heldens, Paul Kalkbrenner LIVE şi Tujamo fac parte din cea de-a şaptea poveste din tărâmul magic creat timp de 4 zile şi 4 nopţi în Cluj-Napoca. Lor li se alătură Above & Beyond şi artista britanică Anne-Marie, o premieră pentru ţara noastră, se arată într-un comunicat de presă trimis de organizatori.
Unul dintre cei mai apreciaţi şi aşteptaţi artişti, Kygo, pregăteşte un show deosebit pentru UNTOLD. DJ-ul şi producătorul norvegian este cel care a pus bazele unui nou stil în muzica electronică, tropical house, la care a adăugat instrumentul său preferat, pianul.
Organizatorii îndrăgitului festival UNTOLD, care are loc la Cluj-Napoca, au anunțat data evenimentului din 2022.
Potrivit unui anunț de pe pagina de Facebook UNTOLD, festivalul va fi organizat între 4 și 7 august.
Peste 265.000 de persoane din peste 100 de ţări au participat, în total, la UNTOLD 2021, în cele patru zile ale festivalului desfăşurat la Cluj-Napoca, în perioada 9-12 septembrie.
Sursa: ziare.com