Friday, April 19, 2024

Casa Alba se mai și refuză: Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite i-au dat ‘ocupat’ lui Joe Biden

Must Read

Casa Albă a încercat fără succes să organizeze convorbiri telefonice între preşedintele Joe Biden şi liderii Arabiei Saudite şi Emiratelor Arabe Unite, relatează publicaţia Wall Street Journal, citată de BBC.

Încercările au avut loc în timp ce SUA lucra pentru a construi sprijin internaţional pentru Ucraina şi pentru a limita creşterea preţului petrolului, informează News.ro. 

Oficialii din Orientul Mijlociu şi SUA au declarat ziarului că atât prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman (MBS), cât şi şeicul Mohammed bin Zayed al-Nahyan din Emiratele Arabe Unite au refuzat cererile SUA de a vorbi cu Biden în ultimele săptămâni.

Saudiţii doresc mai mult sprijin pentru intervenţia lor în războiul civil din Yemen, ajutor cu propriul program nuclear civil şi imunitate legală pentru Prinţul Mohammed în SUA, potrivit oficialilor saudiţi citaţi de WSJ.

- Advertisement -

Prinţul moştenitor se confruntă cu procese în America, inclusiv pentru uciderea în 2018 a editorialistului şi criticului saudit din Washington Post Jamal Khashoggi.

În timpul campaniei sale prezidenţiale, Biden a descris Arabia Saudită drept un stat “paria”, angajându-se să o facă “să plătească” pentru încălcările drepturilor omului.

Între timp, Emiratele Arabe Unite împărtăşesc îngrijorarea Arabiei Saudite cu privire la răspunsul scăzut al SUA la recentele lovituri cu rachete ale militanţilor Houthi susţinuţi de Iran în Yemen împotriva Emiratelor Arabe Unite şi Arabiei Saudite,

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x