The New York Times vorbește despre aprovizionarea cu armament a Ucrainei ca fiind o cursă contra cronometru care amintește de podul aerian din timpul blocadei Berlinului (1948). De data aceasta aprovizionarea se face prin Polonia și România, de unde armamentul este transportat pe cale terestră în Polonia.
“În mai puțin de o săptămână, SUA și NATO au trimis peste 17.000 de arme antitanc, inclusiv rachete Javelin, peste granițele Poloniei și României, după ce au fost anterior descărcate în aceste două țări din avioane militare de marfă gigantice. Până acum, forțele ruse au fost prea ocupate în alte părți ale Ucrainei ca să mai poată ținti liniile de aprovizionare cu armament, dar probabil asta nu va dura”.
Potrivit cotidianului american, acestea sunt doar cele mai vizibile contribuții. Ascunse în baze militare din Europa de Est, forțele US Cyber Command, contracarează atacurile cibernetice și comunicațiile digitale ale Rusiei. Este greu de spus care este însă măsura succesului acestora.
În Washington și în Germania, serviciile de informații coroborează fotografiile obținute din satelit cu interceptările electronice ale comunicațiilor unităților militare rusești, pentru a putea transmite rapid informații militarilor ucraineni.
Potrivit NY Times, SUA caută o modalitate prin care Polonia să transfere în Ucraina o flotă de avioane de luptă MIG-29 de fabricație sovietică. Înțelegerea este condiționată de a oferi Poloniei la schimb avioane F-16, o operațiune complicată de faptul că SUA au promis o parte dintre aceste avioane Taiwanului, unde Statele Unite au interese strategice mai mari.
Liderii polonezi au negat un astfel de acord și nu este clar cum ar putea ajunge aceste avioane de vânătoare în Ucraina, fără ca acestea să fie doborâte de aviația rusă. De altfel, un avertisment destul de ambiguu a fost transmis duminică de Ministerul rus al Apărării, care, menționând România, a spus că statele care ar permite aviației ucrainene să opereze de pe aeroporturile lor ar fi considerate beligerante. NY Times observă că în comunicatul respectiv se spune că “orice utilizare ulterioară împotriva forțelor armate ruse a unor avioane plecate de la baze din alte țări poate fi considerată ca implicarea acestor state în conflictul armat”.
Pentagonul apreciază că forțele armate ucrainene folosesc extrem de eficient echipamentele furnizate de țările NATO, iar rușii sunt și ei surprinși de modul în care acestea au încetinit avansarea armatei lor în Ucraina.
Dar deși acest război are toate elementele unui clasic, războiul cibernetic abia a început. Nu este clar dacă ineficiența atacurilor cibernetice rusești este cauzată de faptul că americanii s-au preocupat de întărirea răspunsului cibernetic al Ucrainei, după atacurile rusești asupra rețelei lor electrice din 2015 și 2016, sau pur și simplu rușii încă păstrează arme cibernetice în rezervă.
Potrivit The NY Times, deși operațiunile cibernetice sunt ținute în cel mai mare secret, este clar că acestea au țintit activitățile GRU (serviciul de spionaj militar al Rusiei), pentru a încerca să le neutralizeze activitatea. Din punct de vedere juridic, este greu de spus dacă pe “acest teritoriu nou, SUA sunt în cobeligeranță. Prin interpretarea legilor americane privind conflictele cibernetice, SUA pot întrerupe temporar capacitățile rușilor de răspuns cibernetic fără a se considera că au comis un act de război. Dar o întrerupere permanentă este mai problematică. După cum recunosc experții, atunci când un sistem rusesc se prăbușește, unitățile ruse nu știu dacă este temporar sau permanent, sau dacă Statele Unite sunt responsabile”.
Și împărtățirea informațiilor secrete cu ucrainenii este periculoasă, mai arată cotidianul american. Oficialii SUA sunt convinși că armata și agențiile de informații ale Ucrainei sunt penetrate de spionajul rusesc, așa că au grijă să nu distribuie informații brute care ar dezvălui surse. În plus, SUA încearcă să nu ofere Rusiei posibilitatea de acuza că SUA sau NATO s-au angajat împotriva sa.