Thursday, March 28, 2024

Putin justifică războiul pornit de Rusia în Ucraina prin salvarea locuitorilor din Donbas: ”Trăiesc cu şobolanii de 8 ani”

Must Read

Vladimir Putin a reluat justificarea pornirii războiului din Ucraina prin obligația Rusiei de a-i proteja pe locuitorii din regiunea Donbas, care trăiau de 8 ani în subsoluri, ”cu șobolanii”.

Putin susține că sprijinul de care se bucură în rândul rușilor îi demonstrează că a procedat corect prin invadarea Ucrainei și spune că era de datoria Rusiei să-i salveze pe locuitorii din Donbas care trăiau de 8 ani în subsoluri, ”cu șobolanii”.

”Sprijinul din partea cetăţenilor (ruşi) arată că Rusia procedează corect ajutând (regiunea separatistă) Donbas”, consideră Putin.

Potrivit liderului de la Kremlin, era de datoria Rusiei să-i ajute pe locuitorii din Donbas, “nu se putea proceda altfel, nu ne-au lăsat alte şanse pentru a rezolva această problemă”. “Opt ani, opt ani extrem de lungi au fost nevoiţi aceşti oameni să trăiască în subsoluri. Trăiesc cu şobolanii opt ani”, a spus Putin.

- Advertisement -

Convins că sancțiunile împotriva Rusiei ar fi fost introduse oricum

Președintele rus şi-a exprimat convingerea că sancţiunile împotriva Rusiei ar fi fost oricum adoptate. “Nu mă îndoiesc niciun pic că aceste sancţiuni ar fi fost oricum introduse, după cum au fost introduse sancţiuni de-a lungul multor-multor ani”, a afirmat el.

Vladimir Putin a susţinut joi că ţara sa îşi menţine exporturile energetice în pofida conflictului din Ucraina şi a sancţiunilor occidentale, afirmând totodată că nu Rusia se face vinovată de actualele scumpiri.

“Ne respectăm toate obligaţiile în materie de aprovizionări energetice”, a subliniat Putin în timpul unei reuniuni guvernamentale.

Putin a insistat că livrările energetice spre Europa au loc ca şi până acum şi că inclusiv “sistemul de transport al gazului al Ucrainei este alimentat în proporţie de 100%”, această reţea de gazoducte fiind una dintre arterele gaziere cheie pentru aprovizionarea continentului european, în condiţiile în care 30% din gazul consumat în Europa provine din Rusia.

Putin asigură că Rusia își va onora contractele cu ”țările prietenoase”

Potrivit lui Vladimir Putin, creşterea preţurilor la gaz şi la petrol pe pieţele mondiale nu are nimic de-a face cu Rusia, deşi aceste preţuri au atins niveluri record după ce forţele ruse au intrat în Ucraina.

“Preţurile cresc acolo (în Europa), însă aceasta nu este din vina noastră, acesta este rezultatul propriilor lor erori de calcul, nu pot pune greşeala lor pe seama noastră”, a spus el.

De asemenea, Vladimir Putin a atenţionat cu privire la o creştere şi mai mare a preţurilor la îngrăşăminte, “dacă Rusiei vor continua să i se facă probleme”.

Rusia şi Belarus sunt unii dintre cei mai mari furnizori de îngrăşăminte minerale pe pieţele mondiale, a amintit Putin, dând asigurări că Rusia îşi va onora toate contractele pentru livrarea de îngrăşăminte către ”ţările prietenoase”.

Sursa: agerpres

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x