Saturday, April 20, 2024

Serghei Lavrov îl acuză pe Zelenski că vrea să provoace Al Treilea Război Mondial

Must Read

Larvrov a spus că “declaraţiile constante şi pline de resentimente” ale lui Zelenski nu încurajează optimismul în ceea ce priveşte perspectiva unei noi runde de negocieri ruso-ucrainene

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat sâmbătă că preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, nu este interesat de negocieri şi vrea să provoace un conflict între Rusia şi NATO, relatează EFE, anunță Agerpres.

„Dacă el (Zelenski) a fost atât de supărat că NATO nu l-a apărat, înseamnă că speră să rezolve conflictul aducând NATO în această poveste, nu prin negocieri”, a spus Lavrov într-o conferinţă de presă după o întâlnire cu omologul său kârgâz, Ruslan Kazakbaiev.

Şeful diplomaţiei ruse a susţinut că preşedintele ucrainean nu ascultă declaraţiile Washingtonului, Parisului, Berlinului şi ale altor capitale europene potrivit cărora NATO nu intenţionează să intervină în conflict.

- Advertisement -

”Se pare că el ‘(Zelenski) încearcă să provoace un conflict cu implicarea NATO, între NATO şi Rusia”, a insistat el. Larvrov a spus că ”declaraţiile constante şi pline de resentimente” ale lui Zelenski nu încurajează optimismul în ceea ce priveşte perspectiva unei noi runde de negocieri ruso-ucrainene, după cele două care au avut loc luni şi joi, săptămâna aceasta, pe teritoriul Belarusului.

Şi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a făcut sâmbătă aluzie la apelurile liderului ucrainean la NATO, care a criticat vineri Alianţa Atlantică pentru decizia de a nu impune o zonă de interdicţie aeriană în Ucraina şi pentru lipsa de acţiune în vederea protejării populaţiei ţării.

”În acest caz, vedem că ţările NATO îşi dau perfect seama de imposibilitatea implicării directe a membrilor NATO în ceea ce se întâmplă în jurul Ucrainei”, a declarat el într-o conferinţă de presă.

Serghei Lavrov declară că un al Treilea Război Mondial ar fi „nuclear şi distructiv”

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat, miercuri, că dacă ar avea loc un al Treilea Război Mondial, acesta va implica arme nucleare şi va fi „distructiv”, a informat agenţia de presă RIA, conform Reuters.

Lavrov a mai precizat că Rusia, care a lansat o aşa-zisă operaţiune militară specială împotriva Ucrainei săptămâna trecută, s-ar confrunta cu un „pericol real” dacă Kievul ar procura arme nucleare.

„Crimeea face parte din Federaţia Rusă, iar acest lucru nu este negociabil”, a subliniat Lavrov.
„Statele occidentale nu trebuie să construiască baze militare pe teritoriile fostei Uniuni Sovietice şi nu trebuie să îşi folosească infrastructura pentru nicio acţiune militară”, a continuat oficialul rus.

„Ucraina încă are tehnologie sovietică şi mijloacele militare de a livra astfel de arme. Nu putem eşua să răspundem în faţa acestui pericol real. Rusia este un membru responsabil al comunităţii internaţionale, şi îşi respectă angajamentului de neproliferare a armelor de distrugere în masă. Rusia va lua toate măsurile necesare pentru a preveni achiziţia Ucrainei de arme nucleare”, a adăugat el.

„Este imperios necesar să nu se recurgă la acţiuni periculoase care pot încălca principiul egalităţii şi securităţii indivizibile. Rusia rămâne dispusă să poarte discuţii multilaterale care să prevină cursa armelor şi să întărească stabilitatea strategică”, a mai spus Lavrov.

Sursa: romaniatv.net

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x