Saturday, April 20, 2024

SUA avertizează China să nu sprijine Rusia în războiul împotriva Ucrainei. „Am spus foarte clar Beijingului că vor exista consecinţe”

Must Read

Reprezentanţi ai guvernelor SUA şi Chinei s-au reunit luni la Roma pentru a discuta, printre altele, pe tema războiului din Ucraina, subliniind în acest sens importanţa menţinerii „deschise a liniilor de comunicare” între cele două puteri. Statele Unite au atenționat China că vor exista „consecinţe” dacă va oferi ajutor Rusiei în războiul împotriva Ucrainei.

Întâlnirea, care s-a desfăşurat timp de peste opt ore cu uşile închise într-un hotel din capitala Italiei, a servit la trecerea în revistă a relaţiilor bilaterale, dar şi la abordarea războiului din Ucraina după invazia Rusiei în 24 februarie.

După „discuţii substanţiale” despre conflictul din Ucraina şi alte chestiuni bilaterale, părţile „au subliniat, de asemenea, importanţa menţinerii deschise a liniilor de comunicare” între Washington şi Beijing, a informat Casa Albă, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

În acelaşi timp, SUA au avertizat luni că vor exista „consecinţe” pentru China dacă va oferi ajutor Rusiei, subliniind totodată că Beijingul „poate face mai mult decât orice altă ţară” pentru a pune capăt invaziei ruse în Ucraina, informează EFE.

- Advertisement -

O declaraţie în acest sens a fost făcută de către purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, într-un comentariu la informaţiile apărute în presă potrivit cărora Moscova ar fi solicitat ajutor Beijingului în cadrul invaziei sale în Ucraina, lucru negat atât de autorităţile chineze, cât şi de Rusia.

„Am spus foarte clar atât în privat, cât şi în public Beijingului că vor exista consecinţe în cazul că va oferi unui astfel de sprijin”, a insistat purtătorul de cuvânt.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x