Friday, October 4, 2024

Țara occidentală în care Vladimir Putin și-ar fi trimis iubita și copiii. Unde s-ar ascunde ”cea mai flexibilă femeie a Rusiei”

Must Read

În contextul în care Vladimir Putin își intensifică de la zi la zi războiul declanșat în Ucraina, apropiații președintelui Rusiei ar fi fost trimiși într-o țară occidentală.

În vârstă de 69 de ani, Vladimir Putin este divorțat de prima sa soție, Lyudmila Shkrebnev, cu care are două fete adulte, separare care a devenit oficială în 2014.

Divorțul lui Vladimir Putin este pus însă și pe seama relației extraconjugale pe care politicianul a avut-o cu Alina Kabaeva (38 de ani), o fostă sportivă de prim rang, cu multiple titluri olimpice, mondiale și europene la gimnastică ritmică.

De altfel, Kabaeva e considerată și în prezent una dintre cele mai titrate sportive din istorie la gimnastică ritmică, fiind numită de compatrioți „cea mai flexibilă femeie a Rusiei”.

- Advertisement -

Presa internațională susține în aceste zile că fosta amantă a lui Putin ar fi fost trimisă de președintele rus într-o cabană privată din Elveția. Se presupune că Alina Kabaeva are patru copii cu președintele Rusiei, iar aceștia din urmă s-ar afla în aceeași locație.

Sursa: ziare.com

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Atac fără precedent al Iranului: o escaladare a conflictului cu Israelul. Răspunsul israelian poate decide cursul războiului

Spre deosebire de atacul din aprilie, care a fost mai degrabă simbolic, Teheranul a lansat marți rachete balistice, care...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x