Tuesday, April 16, 2024

Winkler: România poate atinge independenţa energetică până în anul 2026

Must Read

România se numără printre puţinele ţări din Uniunea Europeană care are potenţialul necesar pentru a-şi atinge obiectivul legat de independenţa energetică până în 2026 sau 2027, a declarat, joi, la Deva, parlamentarul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE).

“Trebuie să accelerăm utilizarea tuturor surselor europene pentru investiţii, cu precădere a celor care servesc obiectivelor de mediu. (…) România este printre puţinele state membre care poate în termeni reali şi într-o perspectivă vizibilă, vorbim de anul 2026 sau 2027, să atingă independenţa energetică pentru că avem potenţial în acest sens”, a arătat Winkler, potrivit Agerpres.

În acest context, deputatul european a amintit de faptul că, săptămâna trecută, la Strasbourg, comisarul european pentru energie, Kadri Simson, a anunţat planul UE, denumit REPowerEU, care propune măsuri imediate pentru diminuarea efectelor crizei energetice.

Iuliu Winkler a explicat că acest plan va permite României să folosească în continuare cărbunele pentru producerea energiei, devenit combustibil de tranziţie, în contextul în care UE îşi propune ca până în anul 2030 să reducă la zero dependenţa sa energetică faţă de Federaţia Rusă. În opinia sa, ţara noastră, care are o bogată diversitate de resurse energetice, este avantajată în obţinerea independenţei energetice.

- Advertisement -

Totodată, deputatul european a precizat faptul că REPowerEU prevede ca toate statele membre să-şi asigure, până la începutul lunii octombrie, 90% din capacităţile de stocare a gazelor naturale cu scopul de a face faţă iernii viitoare.

În prezent, 25% din importurile de ţiţei din UE vin din Rusia, situaţie regăsită şi în ceea ce priveşte 45% din importurile de gaz natural şi 45% din cele de cărbune.

“Această dependenţă extrem de ridicată este o vulnerabilitate pentru UE, de aceea urmează decizii importante, dar şi programe care să asigure finanţarea tranziţiei energetice în UE şi a reducerii până la eliminarea acestei vulnerabilităţi”, a punctat Winkler.

În ceea ce priveşte efectele războiului din Ucraina, parlamentarul european a spus că la nivel global se manifestă trei consecinţe negative principale: majorarea tarifelor la energie, care se reflectă în creşterea preţurilor la produse şi servicii, creşterea ratei inflaţiei şi diminuarea încrederii în privinţa realizării de investiţii.

Sursa: hotnews.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x