Tuesday, April 23, 2024

Ce s-ar întâmpla dacă o rachetă rusă ar cădea accidental în România

Must Read

Amenințările Rusiei în privința războiului nuclear au pus pe jar întreaga omenire, în condițiile în care, până acum, armata trimisă de Vladimir Putin în Ucraina s-a dovedit prost pregătită și înzestrată. Ce s-ar întâmpla, totuși, dacă o rachetă lansată de ruși este prost ghidată și nimerește accidental în România?

Ministrul apărării, Vasile Dîncu, afirmă că un război nu se pornește dintr-o greșeală.

„În asemenea situații există mai multe modalități de decizie și mai multe instanțe de decizie. Un război nu se pornește dintr-o greșeală. Evident, sunt proceduri NATO, așa cum și rușii au proceduri care, sigur, până la urmă țin de filosofia războiului, prin care se verifică temeiul acestui accident, cauzele și condițiile”, a declarat Vasile Dîncu.

Ministrul a dat și un exemplu destul de recent:. „După ce avionul ucrainean a intrat în spațiul aerian al României și a trebuit să fie escortat și adus pe aerodromul din Bacău, am primit o scrisoare din partea ministrului Reznikov (ministrul apărării din Ucraina – n.r.) în care și-a cerut scuze pentru că avionul lui a ajuns aici, deci a confirmat foarte repede că este o greșeală și să n-o interpretăm ca un act ostil la adresa României”, a relatat Vasile Dîncu.

- Advertisement -

„Deci, un accident nu poate declanșa un război mondial, cum ar fi un război între NATO și Rusia. Sunt și alte instanțe care hotărăsc asta, deci din acest punct de vedere, nu trebuie să ne temem. Un război nu poate porni din greșeală”, a asigurat din nou ministrul apărării.

În ceea ce privește amenințările Rusiei cu arma nucleară, ministrul Dîncu crede că este improbabil să înceapă cineva un război în care se sinucide şi pe sine, pentru că fiecare ştie ce potenţial nuclear are celălalt.

„Mecanismul valizei nucleare, despre care vorbim noi, cu un buton roşu pe care ar apăsa un nebun din greşeală sau un copil care se joacă în jurul valizei, este doar o metaforă, pentru că este un mecanism. Dacă decizia politică o poate lua unul singur, am văzut generali speriaţi și în jurul lui Putin, oameni care nu se puteau controla şi pe care îi ţinea la distanţă de 20 de metri..

.Decizia politică s-ar putea lua, dar există o serie de decizii de siguranță, decizii tehnice, până a pune în aplicare. E un lung şir de decizii tehnice pentru a pune asta. Credem că nu se poate face asta şi din punct de vedere procedural”, a explicat Vasile Dîncu.

Sursa: antena3.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x