Acasă Stirile zilei Compania energetică de stat din Ungaria ia în calcul să plătească gazul...

Compania energetică de stat din Ungaria ia în calcul să plătească gazul rusesc în ruble (ambasadorul Rusiei)

0

Compania energetică maghiară MVM discută cu Gazprom posibilitatea de a transfera plățile pentru gaz în moneda rusă, a declarat ambasadorul rus în Ungaria, Evgheni Stanislavov, pentru RIA Novosti.

„Compania energetică de stat MVM, care tocmai a încheiat un contract pe termen lung cu Gazprom Export, discută aceste aspecte (privind transferul decontărilor în ruble)”, a declarat diplomatul.

În același timp, ambasadorul a precizat că nu cunoaște comentariile oficialilor ungari pe această temă.

Anterior, compania energetică letonă Latvijas Gāze a anunțat posibilitatea de a plăti pentru gazul rusesc în ruble. Potrivit companiei, metoda de decontare propusă este în prezent analizată din punct de vedere juridic și comercial.

O asemenea posibilitate a fost vehiculată duminică și de ministrul economiei din Slovacia, însă acesta a fost ulterior contrazis de alți oficiali slovaci, care au transmis că țara va merge pe linia comună a UE.

La 23 martie, președintele rus Vladimir Putin a anunțat decizia de a converti în ruble plățile pentru gazele furnizate de Rusia țărilor neprietenoase. La rândul lor, reprezentanții țărilor europene au indicat că în contracte era inclusă o altă monedă. Țările G7 au declarat că nu vor plăti pentru livrările de gaz rusesc în ruble, în ciuda cererii Moscovei.

Subscribe
Notify of

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
wpDiscuz
0
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x
Exit mobile version