ÎPS Teodosie a făcut declarații greu de crezut în această dimineață cu privire la Vladimir Putin.
“M-am minunat câte jertfe au făcut Putin și Medvedev, și noi îi judecăm ca pe niște răufăcători”, a declarat ÎPS Teodosie.
Rugat să comenteze acestele declarații, ÎPS Teodosie a spus că el nu este judecător să judece faptele lui Vladimir Putin.
”El ceea ce a adus, a rămas. Le-a luat ctitoriile, le-a mitraliat? Nu, sunt aceleași, nu trebuie sa am eu o părere! Eu nu sunt judecător! Judecător este Dumnezeu”, a mai spus el.
Si anul acesta la Constanța Lumina Învierii vine de pe mare. O va aduce chiar Arhiepiscopul Tomisului.
ÎPS Teodosie, îndemn la rugăciune după invazia Rusiei: “Este mai mult un război în care nu a fost destulă diplomație. Să ne rugăm pentru luminarea lor ca Dumnezeu să întoarcă în bine gândul”
ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a lansat un îndemn la rugăciune după atacul Rusiei în Ucraina pentru luminarea lor ca Dumnezeu să întoarcă în bine gândul.
“Această rugăciune trebuie să fie adâncul sufletului şi trebuie să ne manifestăm durerea că, iată, creștini ortodocși, cum sunt şi cei care au declanşat acest război, să ne rugăm pentru luminarea lor ca Dumnezeu să întoarcă în bine gândul.
Niciodată un război nu aduce bine, ci aduce pagube, aduce pierderi de vieţi omeneşti. Noi am sperat să nu înceapă acest război, cum mulţi analişti auzindu-i sperau să nu înceapă acest război. Acum suntem în faţa unei realități, războiul a început.
Să ne rugăm lui Dumnezeu ca Domn al păcii să asculte şi umilele noastre rugăciuni să deschidă mințile şi inimile celor ce au provocat acest război, celor ce au început acest război. Războiul este şi provocat şi început.
Există şi nişte provocări prealabile, există şi nişte înverşunări de declanşare a războiului. Orice înfierbântare, orice violență în a face pace sau în a da consistență unor idealuri nu sunt după voia lui Dumnezeu şi după firea lucrurilor”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului la o emisiune la Radio Dobrogea.
Sursa: antena3.ro