Sunday, June 26, 2022

Parlamentul a adoptat proiectul de lege care prevede creșterea vitezei de circulație pe drumurile expres la 120 km/h

Must Read

Președintele interimar al USR, Cătălin Drulă, a anunțat pe pagina sa de Facebook că Parlamentul a adoptat actul normativ care prevede creșterea vitezei de circulație pe drumurile expres la 120 km/h.

Conform acestuia, ”adoptarea legii a venit fix la timp pentru că, săptămâna viitoare, vor fi dați în circulație primii kilometri de drum expres din România”.

Postarea integrală a președintelui USR:

”Veste extraordinară pentru infrastructura din România: la inițiativa USR, viteza de circulație pe drumurile expres va fi de 120 km/h. În Camera Deputaților a fost adoptată astăzi legea inițiată de mine, alături de colegul meu din USR, deputatul Lazăr Ion Marian, conform căreia viteza maximă de circulație pe drumurile expres din România va fi de 120 km/h (față de 100 km/h, în prezent).

- Advertisement -

Adoptarea legii a venit fix la timp pentru că, săptămâna viitoare, vor fi dați în circulație primii kilometri de drum expres din România. E vorba de un lot de 18km din DEx12 Craiova – Pitești, ce reprezintă varianta de ocolire a orașului Balș.

Deși e o mică întârziere pe acest Tronson 2 – calendarul discutat de mine anul trecut prevedea deschiderea întregului tronson de 40km Balș – Slatina până în Paște – deschiderea chiar și parțială este o gură de oxigen pentru traficul din zonă.

Mă bucur că, prin ridicarea limitei de viteză pe drumurile expres, DEx12 nu va deveni o capcană de amenzi.

Diferențele de construcție dintre un drum expres și o autostradă sunt minore, iar viteza de proiectare a unui DX este chiar 120 km/h. Ambele au 4 benzi de circulație, sensuri separate fizic cu parapete, garduri de protecție și noduri denivelate.

Legea merge la promulgare de către președinte, iar acest ultim pas trebuie făcut fără întârziere, așa încât să se întâmple înaintea inaugurării DEx12 de săptămâna viitoare”.

- Advertisement -


- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Advertisement -
0 commission RO V2
Latest News

Serbia critică decizia UE privind Ucraina: ‘A sărit peste câteva decenii de presiune, șantaj și birocrație’

Ucraina, care nu îndeplinește standardele necesare, a primit statutul de candidat la UE doar datorită conflictului cu Rusia, a...
- Advertisement -

More Articles Like This