Medicii de la Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie (IGRH) “Dr. Octavian Fodor” din Cluj-Napoca s-au confruntat, recent, cu o situaţie nemaiîntâlnită.
Un bărbat a înghiţit un lingou de aur, după care s-a prezentat la camera de gardă acuzând dureri severe. Pacientul susţine că obiectul a fost înghiţit accidental.
Poliţiştii din cadrul IPJ Cluj spun că au demarat o anchetă, dar cum pacientul abia a fost operat, starea de sănătate nu îi permite să stabilească o comunicare cu oamenii legii.
Un bărbat a înghiţit un lingou de aur
„Verificările derulate de poliţişti au condus la stabilirea faptului că cele sesizate se confirmă, dar având în vedere starea post chirurgicală a pacientului, până în prezent nu s-a putut realiza comunicarea cu acesta. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire„, se arată într-o informare a IPJ Cluj.
Conform managerului IRGH, Mihai Mleşniţe, lingoul are 250 de grame şi circa 6,3 cm lungime, iar pacientul în cauză ar fi spus că l-a înghiţit accidental.
„Este vorba despre un lingou de aur de 250 de grame. Medicul de gardă m-a sunat să mă întrebe cum să procedeze într-o astfel de situaţie. I-am spus să îl opereze pe bărbat, să scoată lingoul şi să anunţe poliţia„, a declarat presei, vineri, managerul unităţii medicale.
Descoperire incredibilă în stomacul unui om de afaceri. Medicii au scos nu mai puţin de 12 lingouri de aur
Un caz similar a avut loc, în 2014, de data aceasta în India. Un bărbat de 63 de ani, din Delhi, a ajuns la spital plângându-se de senzații de vomă, după o ceartă avută cu soția. Acesta susținea că a înghițit un capac de la o sticlă, însă doctorii au descoperit în stomacul lui 12 lingouri cu aur, cântărind 400 de grame.
Doctorii au declarat pentru BBC că poliția și autoritățile vamale au ajuns de urgență la spital și au confiscat aurul.
Sursa: romaniatv.net