Friday, March 29, 2024

Vladimir Jirinovski a murit la vârsta de 75 de ani. Era internat cu COVID în spital din februarie

Must Read

Președintele Dumei de Stat al Federației Ruse, Veaceslav Volodin, anunță că liderul formaţiunii naţionaliste Partidul Liberal Democrat din Rusia (PLDR), Vladimir Jirinovski, a decedat. Anunțul a fost făcut de către Volodin pe canalul său de Telegram.

„Personalitatea sa este atât de mare încât fără el este dificil să ne imaginăm istoria dezvoltării sistemului politic al Rusiei moderne”, a scris Volodin într-un mesaj patetic pe telegram.

Controversatul politician rus, considerat un apropiat al președintelui Vladimir Putin, ar fi fost internat în februarie în stare gravă cu Covid-19. Jirinovski declara la acea vreme că s-a vaccinat de opt ori împotriva Covid.

Vladimir Volfovici Jirinovski s-a născut la 25 aprilie 1946 în orașul Alma-Ata (Kazahstan). A absolvit Institutul de Limbi Orientale (mai târziu – Institutul Țărilor din Asia și Africa) de la Universitatea de Stat din Moscova, cu o diplomă în Turcia și limba turcă (1970), și Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moscova, cu o diplomă în drept (1977). A fost profesor de drept internațional, doctor în științe filozofice.

- Advertisement -

În perioada 1989-1992 a fost președinte al Partidului Liberal-Democrat al URSS, iar, din aprilie 1992, președinte al Partidului Liberal-Democrat din Rusia.

În decembrie 2000, prin Decretul președintelui rus, Vladimir Putin, i s-a conferit titlul onorific de „Avocat onorat al Federației Ruse” pentru activitatea sa legislativă activă și serviciile de întărire a statului rus.

Jirinovski a devenit celebtu și pentru că a prezis cu destulă exactitate în decembrie 2021 evoluția tensiunilor cu Ucraina, estimând că războiul va fi declanșat de Rusia pe 22 februarie 2022, la ora 4 dimineața. El nu s-a înșelat decât cu două zile și o oră: Putin a ordonat invadarea Ucrainei joi, pe 24 februarie, la 5 dimineața, ora Moscovei.

„La ora 4 dimineața, pe 22 februarie, veti simți [noua noastră politică]. Aș vrea ca 2022 să fie un an pașnic. Dar iubesc adevărul. Nu va fi pașnic. Va fi un an în care Rusia va deveni din nou mare”, profețea Jirinovski în a treia zi de Crăciun, potrivit The Telegraph.

Ce gândea Jirinovski despre România, Republica Moldova și Ucraina

În noiembrie 2014 – anul anexării Crimeei de către Rusia -, Jirinovski profețea că situația din Ucraina ar putea conduce către un război total.

„Prin acțiunile de acum, Ucraina conduce Europa spre al treilea Război Mondial. Din nefericire, se va ajunge la asta, iar Ucraina este un instigator”, spunea el, recunoscând, totodată, că Polonia, România și Ungaria ar fi îndreptățite să-și anexeze fostele teritorii istorice, ocupate de URSS și rămase în componența Ucrainei.

„Vestul Ucrainei, care face acum cea mai mare gălăgie, am fost nevoiți să-l luăm de la Polonia, pentru ca armata hitleristă să rămână cât mai departe. Transcarpatia am luat-o de la unguri din același motiv. Iar pe Bucovina și Basarabia le-am luat în 1939. Dacă nu era Hitler, nu ne atingeam de aceste pământuri”, a declarat Jirinovscki în 2014.

Totodată, el a recunoscut că nu există poporul „moldovean”, locuitorii din Republica Moldova fiind români cu numele schimbat de propaganda rusă anti-unire și pro-statalitate în Basarabia.

„Moldovenii sunt români! Noi, rușii, le-am dat numele de moldoveni, dar ei sunt români”, ar fi spus liderul partidului naționalist de la Moscova, potrivit Timpul.md

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x