O analiză BBC arată că Insula Șerpilor are o valoare strategică colosală în războiul dintre Rusia şi Ucraina. Stânca din Marea Neagră, situată la doar 45 de kilometri de Sulina, aparţine Ucrainei şi a fost capturată de Rusia.
BBC: Ce poate urma dacă Rusia se va instala pe Insula Șerpilor. Chiar de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, Insulei Șerpilor i s-a acordat un statut deosebit de important în război. Rusia susține că Ucraina a suferit pierderi dezastruoase în încercarea eșuată de a recuceri insula, dar Kievul insistă că și-a limitat contraatacurile la bombardarea de la distanță a instalațiilor de pe insulă, a avioanelor, elicopterelor sau a bărcilor din Marea Neagră.
BBC: Ce poate urma dacă Rusia se va instala pe Insula Șerpilor. „Ar avea capacitatea să distrugă orașe din România!”
„Dacă trupele ruse reușesc să ocupe Insula Șerpilor și să-și instaleze sistemele de apărare aeriană cu rază lungă de acțiune, vor controla marea, pământul și aerul în partea de nord-vest a Mării Negre și în sudul Ucrainei”, a explicat expertul militar ucrainean Oleg Jdanov pentru BBC.
Toicmai din acest motiv, nava amiral a Rusiei, Moskva, a navigat în zonă la doar câteva ore de la începutul invaziei, spunându-le soldaților ucraineni să se predea. „Sugerez să depuneți armele și să vă predați pentru a evita vărsarea de sânge și victime inutile. În caz contrar, veți fi bombardați”, a spus un ofițer rus. „Navă de război rusească, du-te dracului!”, a venit răspunsul deja legendar. Insula a fost capturată, dar câteva săptămâni mai târziu Moskva a fost scufundată.
Analiştii militari susţin că dacă Rusia reușește să-și consolideze poziția, atunci ar putea domina o mare parte a Mării Negre: „Dacă rușii reușesc să instaleze sisteme de apărare aeriană cu rază lungă, atunci își vor putea apăra escadrila, care poate ajunge pe coasta Ucrainei”. De asemenea, ar oferi trupelor ruse șansa de a pătrunde în Transnistria, teritoriul separatist al Moldovei aflat sub control rusesc, care se află lângă Ucraina și nu departe de Odesa.
Cu toate acestea, Insula Șerpilor se află la doar 45 de kilometri distanță de coasta României, care face parte din Alianța NATO. Analistul naval britanic Jonathan Bentham crede că un sistem rusesc de rachete aeriene S-400 de pe insulă ar fi un „mare schimbător de joc”. Dacă Rusia ar fi capabilă să desfășoare un sistem de rachete, nu numai că Odesa ar fi amenințată, dar și flancul sudic al NATO ar fi pus în pericol, avertizează istoricul român Dorin Dobrincu: „Acest lucru este foarte important pentru guvernul și poporul român, dar și pentru întreaga alianță. Rusia ar avea capacitatea de a distruge orașe și obiective militare din estul României!”.
Sursa: romaniatv.net