Wednesday, April 24, 2024

Statul român cumpără fabrica de zahăr din Luduș de la Tereos. Chesnoiu: Vom produce în parteneriat cu fermierii

Must Read

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a avut joi o nouă întâlnire cu managementul companiei Tereos România, pentru a prezenta echipa de negociere constituită şi pentru a stabili calendarul privind preluarea fabricii de zahăr de la Luduş din judeţul Mureş.

„Vă transmit angajamentul ferm al statului român de a duce la bun sfârşit acest proces. Este nevoie să inventariem bunurile, activele, să demarăm auditurile necesare precum şi elaborarea documentelor aferente, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Cumpărăm fabrica pentru a produce zahăr, în parteneriat cu fermierii. Ne dorim să reluăm cât mai repede ciclul de producţie şi activitatea în fabrică, mai ales în contextul internaţional al pieţei zahărului”, a declarat ministrul Agriculturii, potrivit unui comunicat al ministerului, citat de Agerpres.

La rândul său, Francois Queva, CEO Tereos România, a infirmat toate zvonurile vehiculate în spaţiul public legate de închiderea fabricii, menţionând că angajamentul luat în faţa ministrului, încă din luna aprilie, privind disponibilitatea vânzării acestei unităţi de producţie către statul român a rămas neschimbat. De asemenea, reprezentantul companiei franceze a subliniat că nicio componentă a fabricii nu a fost dezmembrată, dezafectată sau vândută.

Potrivit sursei citate, echipa de negociere formată din reprezentanţi ai MADR va transmite o adresă către managementul Tereos România, prin care va solicita documente juridice şi financiare, precum şi alte aspecte legate de funcţionalitatea fabricii de la Luduş, cu scopul de a face paşi concreţi în acest demers.

- Advertisement -

La începutul săptămânii viitoare, echipa de negociere se va deplasa la Luduş pentru a evalua la faţa locului situaţia existentă, urmând ca după această etapă să fie implicaţi în acest proces specialişti şi experţi ai altor instituţii ale statului, astfel încât preluarea fabricii de zahăr să fie realizată în cele mai bune condiţii.

Potrivit MADR, ambele părţi au agreat un calendar al preluării investiţiei, ţinând cont şi de necesitatea salvării locurilor de muncă pentru personalul angajat în fabrica de zahăr de la Luduş.

Până în anul 2021, zahărul obţinut din sfecla de zahăr cultivată în România a asigurat aproximativ 25% din necesarul de consum intern de 500.000 tone zahăr/an.

Sursa: digi24.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

JT Grup Oil vine la bursă – Jean Paul Tucan: Urmează listarea la BVB după un IPO de majorare a capitalului social. Prospectul este...

♦ Compania scoate la vânzare 28,5% din capital ♦ Oferta s-ar putea derula după perioada sărbătorilor de Paşte ♦ Debutul la BVB ar aduce...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x