Tuesday, April 23, 2024

Traian Băsescu, evacuat din casa din Gogol. Reprezentanţii RAAPPS au mers la vila de protocol pentru a discuta cu fostul președinte

Must Read

Traian Băsescu va fi evacuat din casa de protocol primită de la RAAPPS. Conducerea regiei a anunţat zilele trecute că miercuri că expirat termenul până la care trebuia eliberată vila. Traian Băsescu a refuzat, iar RAAPPS a transmis că efectuează “toate demersurile prevăzute de lege în vederea obţinerii titlului executoriu pentru eliberarea de către fostul preşedinte Traian Băsescu a reşedinţei oficiale”.

Începe procedura de evacuare a lui Traian Băsescu. Reprezentanții RAAPPS au mers joi dimineață la vila de protocol pentru a discuta cu fostul președinte. Între timp, Maria Băsescu a apelat la o firmă pentru a muta lucrurile și mobila care mai rămăseseră în vila din Strada Gogol.

„Am spus ca plecam. N-am spus când. O sa plecam”, i-a spus Maria Băsescu reporterului România TV.

- Advertisement -

Traian Băsescu a fost notificat în repetate rânduri pentru evacuarea vilei de protocol primită de la RAAPPS după ce nu a mai fost preşedinte al României. Ultimul avertisment a fost trimis pe data de 26 mai.

„RA-APPS efectuează toate demersurile prevăzute de lege în vederea obţinerii titlului executoriu pentru eliberarea de către fostul preşedinte Traian Băsescu a reşedinţei oficiale, asigurându-se totodată că sunt respectate toate dispoziţiile legale în materie, precum şi drepturile fundamentale şi constituţionale, respectiv dreptul la viaţa intimă, familială şi privată, drepturi garantate de Constituţie oricărui cetăţean al României”, se arată într-un comunicat al RA-APPS.

Cei de la RA-APPS ar urma să se adreseze instanței judecătorești pentru titlul executoriu, cu care-l vor evacua forțat pe Traian Băsescu și soția sa, împreună cu agenții de Poliție.

De curând, Traian Băsescu a justificat întârzierea. El a susținut că a cumpărat un apartament în București deja, dar trebuie să aștepte mobila, făcută pe comandă.

„Trebuie să vină și biblioteca, pentru că noi avem foarte multe cărți și nu avem unde să le punem”, a declarat Băsescu.

Sursa: romaniatv.net

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x