Tuesday, March 19, 2024

Americanii ridică din nou dobânzile cu încă 0,75%, determinați să oprească inflația, chiar cu riscul unei recesiuni. Petrolul s-a scumpit ușor, iar dolarul se apreciază din nou față de euro și celelalte monede.

Must Read

Rezerva Federală (care are rol de bancă centrală în SUA) a majorat din nou rata dobânzii de referință, într-un efort de a reduce cea mai puternică creștere a prețurilor de consum de după anii 1980.

Inflația rămâne ridicată, reflectând dezechilibrele dintre cerere și ofertă cauzate de pandemie, de prețurile mai mari la alimente și energie“, se arată în comunicatul Rezervelor Federale care au ridicat rata de politică monetară la un interval cuprins între 2,25% și 2,50%.

În SUA, decizia de creștere sau de scădere a dobânzilor este foarte corelată cu evoluția numărului de locuri de muncă din economie, pe considerentul că acestea sunt cel mai bun indicator de recesiune. Fed a adăugat că rămâne solidă creșterea numărului locurilor de muncă, dar remarcă faptul că ultimii indicatori ai producției s-au diminuat, semn că deja seria de creșteri agresive de dobândă demarată în martie “începe a mușca din creșterea economică“, remarcă Reuters. Până acum, Fed a majorat deja dobânda de referință cu 2,25%, nivelul fiind considerat încă “neutru” ca impact asupra finanțării economiei.

Inflația în SUA a ajuns la 9%, iar analiștii se așteaptă la încă o majorare a dobânzii de referință în septembrie.

- Advertisement -

Deja această serie de majorări a produs o scumpire a dolarului și o ieftinire a țițeiului. Azi dolarul s-a apropiat din nou de paritatea cu euro și este de așteptat să reia creșterea. Prețul țițeiului european (BRENT) a urcat azi de la 104 la 107 dolari.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Un antreprenor argeșean deschide cea mai mare fabrică de prelucrare a lânii din Europa!

În decembrie 2022, în localitatea Costești , județul Argeș, antreprenorul Cristian Mercioniu a pus în funcțiune o fabrică de...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x