Thursday, April 18, 2024

Putin e gata să-și joace cele mai periculoase cărți: Rusia ar câștiga, iar unda de șoc ar lovi lumea

Must Read

În urmă cu câteva săptămâni, banca americană JP Morgan a oferit un avertisment apocaliptic lumii, pentru o situație pe care o putea genera Rusia. Acum, Putin este gata să-și joace cele mai periculoase cărți, oprind complet exporturile de petrol și gaze către Europa, ceea ce ar trimite un șoc în întreaga economie mondială.

JP Morgan spunea că dacă Moscova ar stopa complet exporturile de petrol, atunci prețul petrolului ar putea crește de aproape 4 ori, la 380 de dolari barilul. Întrucât lumea este încă foarte dependentă de petrol, șocul din economia globală ar fi mult mai grav decât în anii ’70 și ar arunca lumea într-o recesiune profundă, potrivit Independent.

În această săptămână, Rusia și-a oprit majoritatea aprovizionării cu gaze naturale către Europa, prin conducta Nord Stream 1, ca parte a întreținerii de rutină planificată. Se presupune că va fi doar pentru o perioadă scurtă de circa 10 zile, dar guvernul Germaniei este foarte îngrijorat că Rusia ar putea închide complet robinetul.

Putin a început deja să reducă transporturile de gaze către Europa în ultimele trei luni, ducând la o creștere continuă a prețurilor. Nu este greu de văzut cum ar putea evolua acest lucru și de ce impactul ar fi catastrofal.

- Advertisement -

Rusia a câștigat miliarde de dolari în plăți suplimentare pentru petrol și gaze, datorită prețurilor mai mari, de când a invadat Ucraina. Deși acestea se stabilesc la nivel internațional, pe această piață Rusia este un jucător dominant.

Dacă Statele Unite au suficiente stocuri pentru propria țară, Europa este încă profund dependentă de Rusia. Industria din Germania și Italia, în special, ar fi paralizată de costurile mai mari ale energiei și mii de companii ar fi pur și simplu falimentate.

Milioane de oameni ar deveni șomeri, iar facturile la energie ar crește vertiginos la niveluri nesustenabile.

Putin a oprit recent aprovizionarea cu gaze către mai multe țări europene, care nu plăteau în ruble. De asemenea, a întrerupt exporturile ucrainene de cereale pentru a crește prețurile din întreaga lume.

Gazele naturale rivalizează acum cu petrolul, ca și combustibil, care modelează geopolitica. Unii cred că Putin ar trebui să fie nebun să-și taie propria sursă de venit, dar guvernul rus a creat o rezervă suficientă de numerar pentru a trece peste asta.

Mai mult, timpul se scurge pentru Putin: până anul viitor, Germania intenționează să scape de dependența sa de gaze și petrol față de Rusia.

Întrerupând brusc aprovizionarea acum, Putin ar produce un șoc colosal economiilor din Europa, dependente de petrol și gaze. Milioane de oameni ar deveni șomeri, iar Occidentul și-ar pierde instantaneu voința politică de a mai trimite bani și arme în Ucraina. Astfel, Putin ar câștiga.

Dar, guvernele europene ar trebui să dezvolte de urgență surse solare și eoliene la scară industrială. De asemenea, s-ar putea acorda mai multe subvenții pentru cumpărarea de autoturisme electrice, reducând dependența noastră de petrol.

Sursa: ziare.com

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x