Tuesday, March 19, 2024

UNTOLD 2022. Câți bani au cheltuit, în medie, cei care au venit la festival

Must Read

Datele statistice făcute publice de organizatorii festivalului UNTOLD, ediția 2022, arată că au fost prezenți peste 360.000 de participanţi, mulţi dintre ei rămânând mai multe zile în Cluj-Napoca, astfel că economia orașului a avut de câștigat de pe urma banilor cheltuiți de aceștia.

„Cea de-a şaptea ediţie UNTOLD a fost una cu adevărat memorabilă, atât pentru fani şi pentru artişti, cât şi pentru oraşul Cluj-Napoca. Peste 360.000 de participanţi au trăit magia UNTOLD în cele 4 zile şi 4 nopţi de festival şi mulţi dintre ei au stat mai multe zile în oraş, fie înainte de festival, fie după. Organizatorii estimează că din totalul participanţilor 25% sunt din judeţul Cluj, 15% din străinătate, iar restul de 60% venind din toată România. Şi anul acesta au fost prezenţi participanţi din peste 100 de ţări ca Germania, Franţa, Marea Britanie, Polonia, Ungaria, Italia, Israel şi SUA până la ţări exotice cum ar fi Argentina, Japonia sau Brazilia”, informează un comunicat de presă al organizatorilor, citat de Agerpres.

Cei 270.000 de participanţi veniţi din afara judeţului Cluj au cheltuit, în medie, cel puţin 225 euro, au estimat organizatorii, astfel că peste 60 milioane de euro rămân în Cluj- Napoca după festivalul UNTOLD 2022.

„La un prim calcul realizat în baza cifrelor estimate şi de către partenerii comerciali ai festivalului, hotelieri locali, proprietari de restaurante, centre comerciale etc, cei 270.000 participanţi veniţi din afara judeţului Cluj au cheltuit, în medie, în cele 4 zile de festival, cel puţin 225 euro. Aceşti bani au mers către cazare, transport, mâncare, plimbări şi cumpărături în oraş. Astfel, la un calcul simplu, acest lucru înseamnă o infuzie de capital în comunitatea locală de peste 60 milioane euro. Banii cheltuiţi de cei care au venit la festivalul UNTOLD se vor regăsi în impozitele şi taxele locale, încasări pentru afacerile locale sau proprietari de apartamente şi case care şi-au pus la închiriat proprietăţile”, se arată în comunicat.

- Advertisement -

Organizatorii UNTOLD refac gazonul de pe Cluj Arena și fac reparații în Parcul Central

La rândul lor, organizatorii UNTOLD vor da aproape 1 milion de lei pentru repararea și refacerea unor zone din oraș care au avut de suferit de pe urma afluxului de participanți la festival. Este vorba, în principal, de refacerea gazonului pe Cluj Arena, afectat de cele patru zile de festival, dar și de alte amenajări și reparații în Parcul Central.

„Pe Cluj Arena, gazonul care a fost afectat de cele 4 zile de festival, cât şi gazonul care era afectat în urma exploatării uzuale de peste an a stadionului va fi înlocuit de către organizatorii UNTOLD. Restul suprafeţei de gazon va fi fertilizată şi supraînsămânţată. În total, investiţiile pe stadion se ridică la peste 300.000 RON. Pe lângă lucrările de la gazon care au început încă de luni dimineaţă, odată cu eliberarea suprafeţei de joc, organizatorii vor evalua, alături de managementul Cluj Arena, şi eventualele deteriorări survenite în afara terenului de joc, urmând ca toate cheltuielile rezultate să fie acoperite integral de către UNTOLD, la fel ca şi în anii precedenţi. În Parcul Central aceste lucrări constau în schimbarea unor porţiuni de gazon, supraînsămânţare, recondiţionare alei, podeţe, rigole, bănci, toaletare vegetaţie şi până la amenajări peisagistice. Pentru a reda clujenilor parcul în cel mai scurt timp, au fost contractate, în paralel, mai multe firme specializate care se ocupă deja de lucrări. Totalul lucrărilor ce se vor realiza în Parcul Central se ridică la peste 700.000 RON şi urmează a fi finalizate până la sfârşitul lunii august”, se precizează în comunicatul organizatorilor UNTOLD.

UNTOLD, în top 5 mondial al festivalurilor

În plus, festivalul a adus şi un capital de imagine uriaş pentru Cluj-Napoca, Transilvania şi întreaga Românie, mai spun organizatorii. „Artiştii şi echipele lor, oamenii din producţie, jurnaliştii internaţionali, precum şi fanii străini vorbesc acum în toată lumea despre UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri de pe planetă. În 2022, UNTOLD a fost situat pe locul 5 în topul mondial al festivalurilor, potrivit companiei Viberate”, arată organizatorii. Cea de-a şaptea ediţie a festivalului UNTOLD a avut loc între 4 şi 7 august, în program fiind prezenţi peste 200 de artişti, naţionali şi internaţionali, printre care Above & Beyond, Anne-Marie, Alok, Claptone, David Guetta, Don Diablo, G-Eazy, J Balvin, Hardwell, Kygo, Lost Frequencies, Major Lazer Soundsystem, Morten, Paul Kalkbrenner, Steve Aoki şi Tujamo. Bugetul festivalului s-a ridicat la 17 milioane de euro.

Sursa: digi24.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Un antreprenor argeșean deschide cea mai mare fabrică de prelucrare a lânii din Europa!

În decembrie 2022, în localitatea Costești , județul Argeș, antreprenorul Cristian Mercioniu a pus în funcțiune o fabrică de...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x