Vladimir Putin susține că SUA vor să prelungească războiul din Ucraina
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat marți că Statele Unite ale Americii și țările occidentale urmăresc să prelungească războiul declanșat în Ucraina deoarece au nevoie de conflicte militare pentru a-şi „păstra hegemonia”. Potrivit spuselor sale, Occidentul încearcă să extindă „sistemul de tip NATO” în regiunea Asia-Pacific.
„Situaţia din Ucraina demonstrează că Statele Unite caută să prelungească acest conflict. Ele acţionează în aceeaşi manieră alimentând potenţialul de conflicte în Asia, în Africa, în America Latină.
Pentru a-şi păstra hegemonia, au nevoie de conflicte. Tocmai din acest motiv au pregătit rolul de carne de tun pentru poporul ucrainean”, a spus președintele rus într-un mesaj video adresat oamenilor care au participat la cea de-a zecea Conferinţă Internaţională privind Securitatea, organizată la Moscova.
El a precizat că statele occidentale „au pus în aplicare proiectul ‘anti-Rusia’, au închis ochii la răspândirea ideologiei neonaziste, la uciderea în masă a locuitorilor din Donbas, au pompat şi continuă să pompeze arme regimului de la Kiev, inclusiv arme grele”.
„În aceste condiţii, am decis să desfăşurăm o operaţiune militară specială în Ucraina în deplină conformitate cu Carta ONU”, a explicat Vladimir Putin.
Potrivit spuselor sale, principalele obiective ale armatei ruse „au fost clar definite: asigurarea securităţii Rusiei şi a cetăţenilor ruși, apărarea locuitorilor din Donbas de genocid”.
Președintele Rusiei a avertizat, totodată, că situația securității globale se schimbă în mod dinamic şi se profilează „contururile unei ordini mondiale multipolare”.
Vladimir Putin critică vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan
În cadrul discursului său, el a vorbit și despre vizita oficială a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan. Vladimir Putin a spus că Nancy Pelosi este o „politiciancă iresponsabilă” și că vizita ei a fost „o provocare planificată minuţios”.
„Aventura americană cu privire la Taiwan nu este doar o simplă călătorie a unei politiciene iresponsabile, ci este parte a unei strategii intenţionate şi conştiente vizând să destabilizeze şi să facă haotică situaţia din regiune şi din lume.
Este o demonstraţie insolentă a lipsei lor de respect faţă de obligaţiile lor internaţionale şi faţă de suveranitatea altor ţări”, a punctat președintele rus.
Amintim că Rusia calificase demult drept o „provocare” vizita oficială a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din SUA la Taipei, acțiune ce a cauzat furia Chinei. Înainte de vizita ei, Rusia a apreciat că Guvernul de la Beijing are dreptul de a lua „măsurile necesare pentru protejarea suveranităţii sale”, relatează agenția de presă Reuters.
Sursa: capital.ro