Din ce în ce mai mulți specialiști în economie și drept anticipează acutizarea crizei prin care va trece societatea românească. Printre cei mai pesimiști se numără avocatul Gheorghe Piperea.
Profesorul universitar anticipează o iarnă infernală pentru mulți români. Avocatul Piperea avertizează că furnizorii ar putea da faliment din cauza banilor mult prea puțini pe care-i primesc de la Guvern. Astfel, consumatorii ar urma să fie debranșați și să înghețe de frig în case.
„Aici e un fel de șantaj nu numai pentru consumator, ci și pentru stat, stat care are de plătit 32 de milliarde de lei. Băncile nu le mai dau, sunt în prag de faliment.
Asta e categoric, dacă intră toți în faliment, suntem mâncați, în blackout”, a declarat avocatul Gheorghe Piperea, pentru Realitatea.
Avocatul Gheorghe Piperea, revoltat: „Creșterea explozivă a prețurilor la energie încalcă orice logică elementară!”
În opinia lui Gheorghe Piperea, triplarea prețurilor la energie, „peste noapte”, imediat după încheierea crizei COVID, este nejustificată.
„Această creștere explozivă a prețului la energie încalcă orice logică elementară în teoria economică. Știm că atunci când cererea e mare, prețurile cresc. Când e cererea e mică, e invers. Oamenii au început să reducă consumul, întreprinderile mici și mijlocii, dar și cele mari au început să oprească consumul, deci e ofertă mare și cerere mică, ceea ce ar însemna să avem niște prețuri cât se poate de mici.
Aici e o chestiune extrem de interesantă de spus. Profiturile acestor companii (n.r. – din energie) sunt exorbitante, nu cred că pot fi înghețate, oprite prin niște impozite excepționale.
Aceste profituri nu durează mult, ele sunt anticamera dezastrului, a falimentului pentru diverse domenii, consumatori, IMM-uri, mari întreprinderi care nu mai consumă și intră în faliment. Atunci când ele vor dispărea (n.r. – companiile), aceaste profituri vor dispărea ca prin minune”, a declarat Gheorghe Piperea.