Thursday, April 18, 2024

Noi amenințări ale Kremlinului: Rusia va ține cont de desfășurarea de forțe americane în România atunci când își va asigura propria securitate

Must Read

Moscova a venit miercuri cu noi pretexte și amenințări, de data aceasta fiind invocată și România, plasată pe lista „țărilor neprietenoase cu Rusia” încă din luna martie, la scurt timp de la invazia în Ucraina. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a susținut că desfășurarea forțelor americane în România ar crește pericolul pentru Rusia, iar Moscova îl va lua în considerare atunci când își va asigura propria securitate, scrie agenția de presă rusă de stat Tass. Aceasta, deși trupele trupele americane dislocate în România au un rol strict defensiv.

  • “Cu cât forțele americane sunt mai aproape de granițele noastre, cu atât pericolul este mai mare pentru noi.
  • Desigur, cu atât mai mult contracarăm și vom continua să contracarăm atunci când ne asigurăm propria securitate”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, referindu-se la desfășurarea forțelor americane.

În orice caz, o astfel de desfășurare a trupelor americane în apropierea granițelor ruse “nu duce la creșterea predictibilității și stabilității” în regiune, a mai susținut Peskov.

TASS scrie, citând postul american CBS, care a realizat un reportaj în România, că Divizia 101 Aeropurtată a Statelor Unite, dislocată în Europa, este pregătită să intre pe teritoriul ucrainean în cazul unei escaladări între Moscova și Kiev sau al unui atac asupra unui stat membru NATO. Washingtonul a anunțat această relocare – prima în aproape 80 de ani – în timpul consolidării flancului estic al NATO vara trecută. Potrivit CBS, acesta include 4.700 de militari.

Aflată la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, o echipă a postului american de televiziune CBS a realizat un reportaj despre Divizia 101 aeropurtată, unitate de elită a armatei SUA, trimisă în România pentru a sprijini flancul estic al NATO.

- Advertisement -

Divizia 101 Aeropurtată a Armatei SUA a fost desfășurată în Europa pentru prima dată în ultimii 78 de ani, pe fondul tensiunilor crescânde dintre Rusia și alianța militară NATO, notează CBS News.

Sursa: hotnews.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x