Organizatorii Cupei Mondiale Qatar 2022 au anunțat, cu doar două zile înainte de startul competiției, că băuturile alcoolice sunt interzise pe stadioane. Sponsorul FIFA, producător de bere, pregătise stocuri uriașe de băuturi, iar acum nu mai are ce face cu ele.
Budweiser, al doilea producător de bere în privința vânzărilor în 2021, avea un contract de 75 de milioane de euro cu statul Qatar, însă dozele de bere trimise cu ocazia turneului final nu vor putea fi folosite, deoarece comercializarea alcoolului este permisă doar în fan zone-uri. Acolo fiecare fan își poate procura maximum 4 recipeinte, pentru suma de 15 euro.
După ce a aflat de decizia luată în Qatar vineri, cu două zile înainte de startul CM Qatar 2022, producătorul a decis ce va face cu dozele de bere trimise în Qatar: le va oferi câștigătoarei turneului final, scrie Marca.
“O nouă zi, un nou tweet. Echipa câștigătoare va primi berile. Cine se va impune?”, a fost anunțul companiei, pe pagina oficială de Twitter, în care a postat o fotografie cu un depozit plin cu bere.
Toată berea pregătită de acest producător pentru Cupa Mondială 2022 valora în jur de 75 de milioane de euro, iar Budweiser va da FIFA în judecată pentru încălcarea contractului semnat și pentru recuperarea sumelor investite.