Două site-uri ale unor importante instituții ale statutului, Consiliul Județean Cluj și Poliția Locală Ploiești, au fost sparte în februarie 2020, respectiv în mai 2021, de un adolescent cu doar patru clase, care se recomanda în spațiul virtual drept Meowless.
Împreună cu alți parteneri, băiatul administra grupul “Romania Hackers” și pusese la cale să atace toate site-urile publice vulnerabile.
Planul său a fost dat peste cap de unul dintre colegii săi care s-a speriat și a anunțat Poliția Prahova, oferind date concrete despre cel care reușise de unul singur să spargă de două ori site-ul Poliției Locale Ploiești și o dată site-ul Consiliului Județean Cluj.
În ultima zi a lunii februarie 2020, site-ul Poliției Locale din Ploiești oferea utilizatorilor informații mai puțin cuviincioase. Printre datele utile specifice unui astfel de site, ploieștenilor li s-a oferit un spectacol de manele și filme porno, însoțite de mesaje obșcene la adresa ANAF.
Site-ul fusese spart, iar administratorilor le-a luat ceva până să anuleze grozăvia. Cu altă ocazie, pe interfața aceluiași site, trona mesajul,, Ne-am saturat de zdrențele din Parlament, ne-am saturat de toți penalii, ne-am săturat de rahaturile voastre, merităm mai mult de atat”, urmat de un alt mesaj ”semnătură” HACKED BY MEOWLESS. Isprava a fost reclamată evident la Poliția Română, cazul fiind preluat de Brigada ce Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) care a început verificările.
În timpul anchetei, polițiștii au fost contactați de colegii lor din Cluj care anunțau că același individ care se recomanda MEOWLESS reușise să spargă și site-ul Consiliului Județean Cluj. În acest caz, hackerul amenința ca va publica toată baza de date dacă informația nu va fi răscumpărată cu 100 de USD în Bitcoin. Respectivul oferea inclusiv adresa unui portofel virtual.
Mesajul postat a avut următorul conţinut: “Hacked by Meowless. Toate fişierele au fost criptate şi un backup al siteului a fost salvat. Dacă vreţi ca baza de date şi fişierele siteului să nu ajungă public pe internet, aveţi de plătit o sumă. Trimiteţi 100 $ USD în bitcoin la adresa următoare…”
Ancheta polițiștilor din Ploiești a dus către un grup de adolescenți, Meowless, Garfield și Casper care administrau împreună grupul de Facebook “Romania Hackers”, dar și grupul Romania’s Cyber Army, grup care se regăsește și pe aplicația Discord.
Capul răutăților, acest Meowless, un adolescent despre care anchetatorii susțin că are doar patru clase, din Sibiu, dar domiciliat la data faptelor în Franța, se lăudase pe unul dintre aceste grupuri că a reușit să spargă de unul singur site-urile și își invita colegii să facă o ”brigadă” care să atace și alte site-uri vulnerabile.
Unul dintre colegii săi de ”brigadă” s-a speriat și a anunțat Poliția Prahova printr-un mail în care a oferit date care aveau să ducă în cele din urmă la băiatul care spărsese site-urile Poliției Loale Ploieși și cel al Consiliului Județean Cluj.
Lucian L., alias Meowless, a fost identificat și trimis în judecată de DIICOT Ploiești pentru două infracţiuni de alterarea integrității datelor informatice. Dosarul se află în faza de judecată la Tribunalul Prahova.
Sursa: ziare.com