Pavăl Holding a devenit cel mai mare proprietar român de birouri. Poate găzdui 35.000 de angajați

Odată cu achiziţia portofoliului de birouri al CA Immo din România, în portofoliul de chiriaşi ai Pavăl Holding au intrat Bitdefender, Thales, MassMutual, BAT, London Stock Exchange și NN.

Amintim că fraţii Pavăl au achiziţionat din 2018 şi până în momentul de față proiecte de birouri închiriate integral, cu portofolii care includ companii de tip „blue chip”, respectiv chiriaşi internaţionali sau locali doriți de proprietarii de birouri.

De exemplu, în cea mai recentă tranzacţie, principalul chiriaş al U Center este compania Endava alături de booking.com.

- Advertisement -

În proiectul The Bridge, primul din zona Orhideea din Capitală şi cel care a dus în prim-plan piaţa de centru-vest a Bucureştiului, chiriaşul-cheie era BCR, iar ulterior au venit cei de la IBM şi Molson Coors. Acum prin preluarea portofoliului CA Immo, Pavăl Holding deţine şi Orhideea Towers, clădirea din faţa The Bridge unde sunt companii precum Bitdefender, Thales, MassMutual şi Finastra.

Potrivit unui comunicat al avocaţilor de la KPMG Legal-Toncescu, achiziția reafirmă încrederea Pavăl Holding în potenţialul pe termen lung al sectorului imobiliar.

„Prin această achiziţie recon­firmăm încrederea noastră în potenţialul pe termen lung al sectorului imobiliar, securizând clădiri performante de birouri, de clasa A, în locaţii ireplicabile din Capitală. În plus, ne bucurăm să preluăm şi echipa locală de management, o echipă bine sudată şi experimentată, care va continua să asigure succesul acestui portofoiu. Aş dori să mulţumesc KPMG România şi KPMG Legal-Toncescu şi Asociaţii pentru profesionalismul de care au dat dovada şi pentru sprijinul acordat în gestionarea acestei tranzacţii complexe, într-un timp record“, a declarat Karina Pavăl, vicepreşedinte Pavăl Holding.

Pavăl Holding a intrat în acţionariatul companiei Promateris

Anterior, Pavăl Holding a achiziționat 24% din acțiunile companiei de la omul de afaceri Florin Pogonaru şi de la Tudor Georgescu, CEO-ul Promateris.

Promateris (PPL), producător de ambalaje biodegradabile şi compostabile, este listat la Bursa de la Bucureşti cu o capitalizare de 382 milioane lei.

„Ne bucurăm că prin intermediul acestei tranzacţii Pavăl Holding îşi lărgeşte portofoliul de companii şi totodată îşi diversifică domeniile în care investeşte. Industria ambalajelor cu amprentă redusă de carbon este una atractivă şi efervescentă, iar parteneriatul cu Promateris, liderul regional pe acest segment de piaţă, deschide o nouă direcţie investiţională, strategică pentru grupul nostru. Avem toată încrederea că împreună vom reuşi să ducem Promateris în topul grupurilor industriale din Europa pe segmentul de ambalaje sustenabile”, a declarat Karina Pavăl la momentul respectiv.

Sursa: capital.ro