Friday, April 19, 2024

Porumbul modificat genetic, vândut de SUA, respins de statele lumii. Anunț categoric făcut de un președinte: „Preferăm sănătatea”

Must Read

În pofida presiunilor tot mai mari exercitate din Statele Unite, multe țări continua să refuze importul de produse modificate genetic. Chiar dacă la orizont se prefigurează o teribilă criză alimentară, potrivit numeroaselor semnale de alarmă trase inclusiv de ONU, țări ca Mexicul zic un „Nu” categoric OMG-urilor.

Agenția AFP prezintă ultima luare de poziție, pe marginea acestui subiect, a președintelui Andrei Manuel Lopez Obrador.

Obrador: „Nu acceptăm porumbul transgenic pentru consumul uman”

Liderul Mexican este gata să riște o nouă dispute comercială cu SUA numai să țină departe de țara sa produsele alimentare modificate genetic. În acest caz, este vorba despre porumb transgenic, pe care care americanii vor să-l exporte și pe piața vecină lor. Obrador, însă, nici nu vrea să audă de așa ceva: „Nu acceptăm porumbul transgenic pentru consumul uman”, a declarat președintele Mexicului a doua zi după ce a fost vizitat de secretarul american al Agriculturii, Tom Vilsack. „Între sănătate și mercantilism, alegem sănătatea”, a insistat Obrador.

- Advertisement -

În Mexic, țară cu o populație de aproape 130 de milioane de locuitori, se consumă zilnic tacos – tortillas din făină de porumb umplute cu carne, ceapă și sos picant.

America amenință Mexicul

Secretarul american al Agriculturii a vorbit despre un conflict în cadrul Acordului nord-american de liber schimb (NAFTA) dintre Canada, SUA și Mexic, dacă vecinii din sud continuă să refuze porumbul modificat genetic.

În absența unui acord, „guvernul american va fi obligat să ia în considerare toate opțiunile, inclusiv măsuri formale, pentru a ne aplica drepturile legale în temeiul NFTM”, a scris Vilsack pe Twitter. Oficialul SUA a continuat pe același ton, atrăgându-le atenția mexicanilor că decizia lor va duce la „creșterea semnificativă a costurilor pentru consumatori”.

„Sperăm să ajungem la un acord cu americanii. Dar, dacă nu există un acord, ei bine, există paneluri (n.r. – mecanism de arbitraj prevăzut de tratatul NAFTA pentru soluționarea litigiilor). Nu suntem alarmați” – Manuel Lopez Obrador

Pe de altă parte, președintele Mexicului a arătat că nu se opune ca porumbul modificat genetic să fie importat pentru creșterea animalelor.

Mexicul exportă 80% dintre produsele sale pe piața SUA, arată USDA. Comerțul agricol dintre cele două state a atins în 2021 cifra de 63 de miliarde de dolari, potrivit Departamentului american al Agriculturii.

Sursa: gandul.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x