Potrivit democratei Kathy Hochul această măsură va contribui la protejarea bunăstării animalelor şi la combaterea crescătorilor de animale abuzivi.
New York nu este însă singurul stat din SUA în care s-au instituit astfel de legi. California, Illinois şi Maryland au instituit măsuri similiare de interzicere a vânzărilor de acest gen. Cu toate acestea, legea le permite magazinelor de animale de companie să lucreze cu adăposturile de animale pentru a încuraja adopţiile, inclusiv prin spaţii de închiriere. De asemenea, oamenii vor putea să cumpere animale direct de la crescătorii autorizaţi.
„Câinii, pisicile şi iepurii din New York merită cămine iubitoare şi un tratament uman”, a declarat Kathy Hochul într-un comunicat.
Numărul magazinelor de animale din New York a scăzut
Deși organizaţiile de protecţie a animalelor au salutat semnarea proiectului de lege, unele afaceri cu animale de companie s-au arătat preocupate că acesta ar putea afecta operatorii legitimi din această industrie.
Matt Bershadker, directorul executiv al Societăţii americane pentru prevenirea cruzimii faţă de animale, a declarat că noua lege este un „câştig istoric” atât pentru animale, cât şi pentru consumatori.
„Prin stoparea vânzării de animale provenite de la aşa numitele „fabrici de căţei” în pet shop-uri , New York închide conducta care permite vânzătorilor cu amănuntul şi crescătorilor de animale în scop comercial să profite de o brutalitate de neconceput”, a afirmat el.
Numărul de magazine de animale de companie din statul New York se alfă în declin. Metropola numără aproximativ 80 de magazine de profil.
S-a dat lege și în România
SUA nu este singura țară în care se iau măsuri pentru bunăstarea animalelor. La inițiativa PNL, a fost depus în Parlament un proiect de lege care permite accesul animalelor de companie în instituțiile publice și în mijloacele de transport în comun. Anunțul a fost făcut de către senatorul Marcel Vela.
„Un pas mic pentru România, un pas mare pentru animale! Cine nu a iubit animalele, înseamnă că a trăit degeaba – Mark Twain”, a scris acesta pe Facebook.
„Animalele de companie, educate și cuminți, sunt acele ființe care sunt capabile de cea mai pură dragoste, chiar dacă nu o pot exprima în cuvinte. Pentru că și ele așteaptă de la noi puritate, iubire şi atașament, suferă enorm atunci când sunt lăsate singure în case, așteptând triste și sechestrate revederea cu stăpânii lor, oamenii care le sunt esența propriului destin”, a mai adăugat acesta.
Sursa: capital.ro