Tuesday, March 19, 2024

Vizită a șefilor OMV Petrom la Cotroceni. Austriecii vor modificarea legii off shore ca să accepte aderarea României la spaţiului Schengen

Must Read

La doar trei zile după ce ministrul de interne al Austriei a anunţat că va vota împotriva României, o delegaţie a companiei OMV Petrom, condusă de președintele Consiliului de Supraveghere, Alfred Stern, a fost în vizită la Palatul Cotroceni.

Într-un comunicat transmis după discuţii, administraţia prezidenţială a transmis că OMV va anunţa decizia finală de investiţii pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră la mijlocul anului viitor.

Conducerea OMV a prezentat stadiul proiectului și pașii cheie realizați, asumând angajamentul de a adopta decizia finală de investiție la mijlocul anului 2023, astfel încât exploatarea gazelor naturale din perimetrul Neptun Deep să demareze cât mai curând posibil.

Surse politice citate de stirileprotv.ro susţin că reprezentanţii OMV Petrom și-ar dori şi modificarea legii off shore astfel încât statul să menţină redevenţele pentru gazul pe care îl vor exploata la nivelul de acum şi să renunţe la dreptul de preemţiune. Acest lucru ar însemna că reprezentanţii companiei austriece nu vor fi nevoiţi să oferteze întâi statul român pentru gazele exploatate. La o zi distanţă după vizita de la Cotroceni, cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a declarat că nu va susţine aderarea României la Schengen.

- Advertisement -

Klaus Iohannis, preşedintele României: „Suntem angajați să stăm hotărâți până în ultimul moment și să aducem decizia unde o dorim noi. Nu ne vom opri din discutat și negociat până în ultimul moment”.

Pe de altă parte Croația a primit acordul Austriei pentru intrarea în Schengen, deşi iniţial această țară se împotrivise. La sfârșitul lunii trecute, Croația a semnat o declarație comună cu Austria și Germania, pentru construirea unui gazoduct care să transporte gaze de pe insula croată Krk spre cele două țări. Investiția ar urma

Sursa: ziare.com

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Un antreprenor argeșean deschide cea mai mare fabrică de prelucrare a lânii din Europa!

În decembrie 2022, în localitatea Costești , județul Argeș, antreprenorul Cristian Mercioniu a pus în funcțiune o fabrică de...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x