Festivitățile au început oficial în cursul orei 16 (ora României), la biserica St. John din Washington DC din apropierea Capitoliului, de unde Donald Trump a plecat în urmă cu câteva minute spre Casa Albă, unde va avea o scurtă întrevedere cu Joe Biden. De acolo, cei doi vor pleca la Capitoliu, unde Trump va depune jurământul la ora 19.
După plecarea lui Biden, Trump se va retrage în camera dedicată președintelui din clădirea Capitoliului, unde va semna ordine executive și va oficializa numiri în cadrul noii sale administrații.
Din cauza temperaturilor scăzute, ceremonia a fost mutată în interior, pentru prima dată din 1985. La festivități participă Kamala Harris, contracandidata lui Trump din timpul alegerilor, dar și cei patru foști președinți aflați încă în în viață, Bill Clinton, George W. Bush, Barack Obama și Joe Biden. Trump a lipsit de la învestirea lui Biden în 2021, care a avut loc la două săptămâni după asaltul din 6 ianuarie 2021 de la Capitoliu. Alegând să nu participe, Trump a devenit atunci primul președinte din ultimii peste 150 de ani care a lipsit de la ceremonia în care succesorul său a depus jurământul și doar al cincilea din istoria SUA care a făcut acest lucru.
Printre liderii străini prezenți se numără premierul italian, Giorgia Meloni, dar și premierul Ungariei, Viktor Orban. Liderul chinez Xi Jinping a fost invitat, dar Beijingul a decis să trimită un alt oficial, pe vicepreședintele Han Zheng, un gest despre care analiștii spun că este unul de bunăvoință, care arată că Beijingul încearcă să evite tensiuni majore cu Trump. Printre liderii neinvitați se numără prim-ministrul britanic, Keir Starmer, Ursula von der Leyen și majoritatea celor din statele UE, inclusiv Olaf Scholz și Emmanuel Macron.
Din sfera tehnologiei, participă miliardarii Elon Musk, Mark Zuckerberg (Meta), Jeff Bezos (Amazon), Tim Cook (Apple), dar și Shou Chew (TikTok), ceea ce sugerează influența semnificativă a noului președinte asupra sectorului.
Odată ce va depune jurământul, Donald Trump va da startul unui nou mandat de patru ani însoțit de promisiuni de a deporta milioane de imigranți, de a asigura “răzbunarea împotriva dușmanilor politici” și de a transforma poziția SUA pe scena mondială. Trump va semna între 100 – 200 de ordine executive în prima zi de mandat, legate de eliminarea politicilor de diversitate și incluziune din armată, înființarea “unui Iron Dome în SUA”, și introducerea unor măsuri dure împotriva imigranților ilegali.
Duminică seara, Trump a promis, în timpul unui miting, că va acționa “cu o forță fără precedent”, iar în prima zi de mandat, “o să vă distrați uitându-vă la televizor”, făcând referire la deciziile pe care le va lua în primele ore de după învestire.