Friday, July 18, 2025

Călin Georgescu a fost trimis în judecată pentru promovarea unor idei fasciste și pentru propagandă legionară, în repetate rânduri, în ultimii 5 ani. Parchetul General îl acuză, printre altele, că “a promovat glorificarea excesivă a trecutului istoric, ultranaționalismul populist și cultul mareșalului Ion Antonescu”.

Must Read

Conform Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fostul candidat la președinție, Călin Georgescu, este acuzat de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (5 acte materiale). Călin Georgescu se află în prezent sub control judiciar.

Concret, arată procurorii, faptele au avut loc în ultimii cinci ani, la diferite intervale de timp, astfel: 16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 02 octombrie 2021, 01 septembrie 2024 și 16 mai 2025.

Parchetul General îl acuză pe Călin Georgescu că a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii și doctrine fasciste, legionare și xenofobe, precum:

  • Mobilizarea în masă a națiunii în vederea regenerării și renașterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creștin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente;
  • Necesitatea emergenței unui lider carismatic, predestinat și autoritar, apt să pună în operă acest proces;
  • Glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situația prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnității comunității naționale și de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acțiunilor unor inamici ai statului, artificial identificați sub forma unor actori statali externi,
  • Ultranaționalismul populist având la bază un nucleu mitic creștin;
  • Cultul mareșalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou național și reproducând, prin imitație, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci și gesturile și tonul vocii sale și efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susținut în fața unei mulțimi de protestatari la adresa restricțiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la data de 02 octombrie 2021.

“În mod concret, s-a reținut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvența sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepție cu privire la încadrarea istorică a Mișcării Legionare într-o încercare de normalizare și revitalizare a legionarismului și a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmații cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moța”, mai subliniază Parchetul General. 

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

UNTOLD a anunțat lista artiștilor care vor participa anul acesta la Cluj. Descoperă ce artiști vor evolua pe fiecare scenă la Untold X, ediția...

Organizatorii unuia dintre cele mai mari festivaluri din lume dezvăluie lista completă a artiștilor care vor performa la ediția...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x