Gheorghe Hagi este noul selecționer al echipei naționale. În vârstă de 61 de ani, Hagi a mai antrenat Naționala de fotbal a României și în 2001, la debutul carierei sale de antrenor, însă pentru o perioadă de doar câteva luni.

Must Read

Anunțul oficial a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă, după ce săptămâna trecută Răzvan Burleanu, președintele FRF, spunea că a fost mandatat pentru a începe negocierile cu Gheorghe Hagi. Discuțiile cu Hagi au început după încheierea mandatului și ulterior a decesului fostului selecționer, Mircea Lucescu, la vârsta de 80 de ani.

Gheorghe Hagi a mai fost selecționer al Naționalei României în 2001, însă doar pentru câteva luni, din iunie și până în noiembrie, la începutul carierei de antrenor. De asemenea, în 2024 a refuzat oferta FRF de a deveni antrenorul echipei naționale, argumentând la momentul respectiv că “era nevoie să fie îndeplinite anumite condiții ale federației.” După acel moment, a continuat să se concentreze pe activitatea clubului Farul Constanța.

Gheorghe Hagi are 61 de ani și este unul dintre cei mai importanți sportivi români, fiind decoratul cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincţie a statului român, de către Ilie Bolojan, în perioada în care acesta a fost președinte interimar. A jucat mai mulți ani la Steaua, perioadă în care s-a făcut cunoscut la nivel internațional. În afara țării, a jucat pentru Real Madrid , Brescia, FC Barcelona și Galatasaray. Hagi a jucat și la echipa națională, reușind performanța, în 1994 de a duce echipa în sferturile de finală la Cupa Mondială.

- Advertisement - Adauga-ne ca sursa preferata pe Google



- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Bulgaria câștigă Eurovision 2026. Alexandra Căpitănescu, pe locul 3

Câștigătorul Eurovision 2026 este Bulgaria, urmată de Israelși România. Dara, reprezentanta Bulgariei, a interpretat piesa Bangaranga, obținând 516 puncte, cu...
- Advertisement -

More Articles Like This