Ionuţ Moşteanu, liderul deputaţilor USR, susţine că deplasarea unui grup de parlamentari în Dubai este nejustificată, reprezentând de fapt "turism pe bani publici", "20.000 de euro aruncaţi pe geam".
"Nu mi se pare justificat, este un turism pe bani publici care n-ar trebuie...
Anca Dragu a fost revocată din funcția de președinte al Senatului cu voturile PNL, PSD și UDMR, iar funcția a fost preluată de premierul interimar Florin Cîțu, în urma votului din plen. USR a anunțat că va contesta revocarea...
Un proiect de lege care prevede ca statul să ia 70% din drepturile de autor ale artiştilor a trecut de Senat.
Potrivit proiectului iniţiat de vicepreşedintele Senatului, Alina Gorghiu, o mare parte din banii proveniți din impozitare s-ar duce către...
Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății din partea USR, spune că situația din România e atât de gravă că nu mai poate aștepta deciziile ferme care întărzie să apară. România ar putea ajunge la 600 - 700 de decese...
Senatoarea PNL Alina Gorghiu a cerut Birourilor Permanente ale celor două camere ale Parlamentului documentul în baza căruia ședința plenului în care s-a citit moțiunea de cenzură a fost condusă de Anca Dragu și Cristina Prună, ambele din partea...
Alina Gorghiu a fost aleasa astazi in functia de Presedinte al Partidului National Liberal. Aceasta a obţinut 48 de voturi, în timp ce Ludovic Orban a beneficiat de votul a 27 dintre colegi, au menţionat sursele citate.
In debutul sedintei...