Thursday, April 25, 2024

vasile dincu

Vasile Dîncu și-a dat demisia din funcția de ministru al Apărării. Invocă ”perspectiva imposibilității colaborării cu președintele” Klaus Iohannis.

“În cursul acestei dimineți, am înaintat Prim-ministrului României, Nicolae Ciucă, demisia mea din funcția de ministru al apărării naționale“, a transmis Vasile Dîncu pe pagina sa de Facebook. Fostul ministru al Apărării spune că motivul pentru care a decis să demisioneze...

Ce s-ar întâmpla dacă o rachetă rusă ar cădea accidental în România

Amenințările Rusiei în privința războiului nuclear au pus pe jar întreaga omenire, în condițiile în care, până acum, armata trimisă de Vladimir Putin în Ucraina s-a dovedit prost pregătită și înzestrată. Ce s-ar întâmpla, totuși, dacă o rachetă lansată...

România nu e o prioritate pentru NATO. Ministrul Apărării Naționale avertizează: Vulnerabilitățile s-au mutat din nord înspre sud

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a declarat că Alianța Atlanticului de Nord ignoră solicitările urgente ale țărilor europene din sudul Flancului Estic, precum România, care este expusă direct agresiunii militare ruse. Conform spuselor sale, NATO susține că nordul Flancului Estic este vizat...

România va produce drone și minisubmarine. Anunțul ministrului Apărării despre planurile de înzestrare a armatei

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a anunțat marți, 29 martie, că țara noastră va produce cel mai târziu în doi-trei ani drone și minisubmarine. Dîncu a fost întrebat dacă este posibil ca în România să fie deschise noi unităţi de fabricare...

Vasile Dîncu declarații explozive: „Singura soluție ar fi să se unească PSD cu PNL și să facem orice fel de coaliție”

Vasile Dîncu a declarat, în cadrul unei emisiuni la Gold FM, că cea mai rapidă soluție pentru ieșirea din criză este formarea oricărei alianțe politice, inclusiv una între PNL și PSD. Vasile Dincu a afirmat, în cadrul unui interviu la...

Vasile Dîncu: De ce să-l dăm noi jos pe Cîțu? Pentru noi, în acest moment, el este un foarte bun agent electoral

PSD ar trebui să aștepte congresul PNL și să îl demită pe Florin Cîțu din funcția de premier după ce câștigă șefia partidului. Este strategia pe care o propune Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD.  "În politică totul e...
- Advertisement -

Latest News

Alegeri SUA: Actorul Dwayne „The Rock” Johnson îşi retrage sprijinul pentru Biden

Actorul american Dwayne Johnson, cunoscut ca The Rock, a declarat vineri că, spre deosebire de alegerile prezidenţiale din 2020,...
- Advertisement -