Bursele si rezultatele de la Cupa Mondiala merg mana-n mana. Cel putin asa reiese dintr-un studiu facut de un savant norvegian de Scoala de Management din Oslo in care se demonstreaza ca infringerile echipelor nationale de fotbal produc scaderi ale bursei, informeaza site-ul Nature.com.
Cercetarile au fost facute pe baza evolutiei burselor internationale incepand cu anul 1973, si au evidentiat ca o infrangere in primul tur al Cupei Mondiale are drept efect o scadere a cotatiilor bursiere cu 0.38% in timp ce o infrangere in fazele superioare ale competitiei provoaca o scadere de 0.49%
“Ca sa va faceti o idee de ceea ce inseamna aceste procente in bani, 0.40% din capitalizarea bursiera de la Londra inseamna aproximativ 11.5 miliarde de dolari altfel spus de 3 ori mai mult decat valoarea bursiera a echipelor din Premier League” spune savantul Oyvind Norli.
Cu toate acestea, procesul invers nu mai este valabil, victoria unei nationale de fotbal neaducand dupa sine si o crestere pe bursa. Studiul va fi publicat saptamana viitoare in revista Journal of Finance.
HotNews.ro, V.T., 20 iun 2006