Acasă Stirile zilei Legea care permite anumitor bolnavi cronici să-şi facă investigaţii cu prioritate a...

Legea care permite anumitor bolnavi cronici să-şi facă investigaţii cu prioritate a fost publicată în Monitorul Oficial

0

Pacienţii care suferă de boli oncologice, diabet, boli cardiovasculare și altele, dar și cei ce au fost bolnavi de COVID-19 au de-acum întâietate atunci când trebuie să facă investigații medicale, potrivit unei hotărâri ce a fost oficializată joi prin pubilcarea în Monitorul Oficial.

În legea publicată joi în Monitorul Oficial se prevede ca pacienţii cu boli oncologice, cardiovasculare, diabet şi cei trecuţi deja prin infectarea cu Covid îşi pot face investigaţiile medicale în cel mult cinci zile de la data programării.

Concret, HG 80/2022, publicată joi în Monitorul Oficial nr. 41, stabilește că efectuarea investigațiilor paraclinice necesare anumitor pacienți pentru monitorizarea evoluției afecțiunilor pe care le au trebuie făcute, „de către furnizorii de servicii medicale paraclinice, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data solicitării acestora”, potrivit Avocatnet.ro.

În primul rând, au prioritate la investigații pacienții diagnosticați cu COVID-19, după externarea din spital sau după încetarea perioadei de izolare.

Apoi, alte afecțiuni pentru care investigațiile medicale se fac cu prioritate, în cel mult cinci zile lucrătoare, așa cum apar în HG 696/2021, sunt bolile oncologice, diabetul, afecțiunile rare, bolile cardiovasculare, bolile cerebrovasculare sau bolile neurologice.

În 2021, în vară, s-a stabilit, prin HG nr. 696/2021, că sunt incluse specialitățile pneumologie și cardiologie între cele pe care le pot avea medicii de specialitate ce pot recomanda servicii conexe kinetoterapiei și care pot fi decontate.

Acest modificare era necesară pentru recuperarea respiratorie a pacienților ce au trecut prin COVID-19 și pentru recuperarea pacienților cu afecțiuni din sfera specialităților cardiologie și pneumologie a căror afecțiuni se agravează post-infecție cu virusul SARS-Cov-2.

În plus, pe lângă noile reguli privind investigațiile paraclinice, HG 80/2022 stabilește și ultimele detalii ale funcționării celor peste 230 de centre speciale pentru evaluarea și stabilirea tratamentului celor bolnavi de COVID-19.

În cadrul acestora, cei ce fac forme ușoare sau medii ale bolii vor fi evaluați, urmând să primească tratament și să se trateze la domiciliu.

Sursa: romaniatv.net

Subscribe
Notify of

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
wpDiscuz
0
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x
Exit mobile version